Unde ajungi dacă călătoreşti printr-o gaură neagră?

Găurile negre sunt unele dintre cele mai bizare şi greu de studiat obiecte din Univers, iar faptul că pot fi observate doar în mod indirect reprezintă un impediment major în ceea ce priveşte studierea acestora. Pornind de la planetele şi norii de praf din proximitatea acestora şi ajungând la fotoni, nimic nu iese din găurile negre. Totuşi, dacă, în mod total inexplicabil, am reuşi să supravieţuim atunci când am fi atraşi într-o gaură neagră, ce am găsi în interiorul acesteia? O serie de experţi, citaţi de către Live Science, au oferit o serie de răspunsuri la această întrebare.

Într-o singularitate

• Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
• Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul

Un astfel de răspuns la întrebarea de mai sus pare că ne duce nicăieri, iar în această situaţie accentul trebuie pus pe nicăieri. După cum explică profesorul Richard Massey, membru al Societăţii Regale şi cadru didactic al Universităţii Durham, căderea printr-o gaură neagră reprezintă o trecere „dincolo de văl”, de tot ce este cunscut sau chiar există. El explică faptul că este improbabil ca cineva să supravieţuiască căderii printr-o gaură neagră şi chiar dacă ar reuşi nu există vreo posibilitate ca din acel punct să poată trimite un mesaj afară.

Acel punct în care am sfârşi dacă am intra într-o gaură neagră este numit de către fizicieni singularitate, un punct cu un volum foate aproape de zero şi cu o masă care tinde spre infinit, în care legile fizicii newtoniene nu se mai aplică. Pornind de la teoriile emise de către astronomul german Karl Schwarzschild, Massey explică că orice corp care intră în interiorul unei găuri negre va fi supus fenomenului de „spaghetificare” şi va sfârşi în singularitate. În aceste condiţii, posibilitatea de a ajunge în orice altă parte în afara acelui punct infinit de dens este aproape de zero.

Într-o altă parte a Universului

De-a lungul timpului, unii oameni de ştiinţă au teoretizat faptul că găurile negre ar putea reprezenta găuri de vierme care ar putea lega două regiuni diferite din spaţiu sau chiar două Universuri diferite. 

Primele eforturi teoretice în această direcţie au fost realizate de către Albert Einstein şi Nathan Rosen în anul 1935. Totuşi, aceste eforturi au căpătat un suflu nou în anii ’80, odată cu Kip Thorne, expert în implicaţiile teoriei relativităţii generale şi care a ridicat întrebarea legată de capacitatea obiectelor de a traversa găurile negre.

Totuşi, după cum a declarat Thorne, cel mai probabil, găurile de vierme există doar în mod teoretic şi asta din cauza faptului că nu există dovezi care să sugereze că găurile negre pot fi traversate. 

David Finkbeiner argumentează faptul că găurile negre ar putea conduce doar către sfârşitul timpului. Astfel, teoriile care se bucură de cea mai largă acceptare în comunitatea ştiinţifică explică faptul că că orice intră într-o gaură neagră este adăugat singularităţii şi că acest proces are loc la o viteză extrem de mică din cauza faptului că timpul din jurul singularităţii este deformat.

O gaură albă

În 1964, cosmologul Igor Novikov a plecat de la teoria conform căreia găurile negre ar putea să ducă într-o altă regiune din Univers şi a propus conceptul de gaură albă. Un corp cosmic care permite materiei şi luminii să o părăsească, dar fără a se mai putea întoarce la ea. Studiile în această direcţie au continuat şi în deceniile care au urmat, unii oameni de ştiinţă teoretizând faptul că atunci când moare, o gaură neagră poate deveni albă. În aceste condiţii, tot ce s-ar afla în interiorul găurii negre ar fi „scuipat” afară.

Nicăieri

Plecând de la observaţiile realizate de Stephen Hawking legate de faptul că şi găurile negre pot dispărea, o echipă de fizicieni a propus o teorie care postulează că găurile negre nu duc nicăieri, orizontul evenimentelor al unei găuri negre transformându-se într-un „zid de foc”, care ar duce la distrugerea a tot ce se intră în contact cu el.

Există găuri negre?

Întrebarea legată de călătoria printr-o gaură neagră pleacă de la asumpţia că acestea există. În 2014, Stephen Hawking a publicat un studiu în care a pus la îndoială existenţa acestor obiecte şi propunea redefinirea acestor evenimente drept „stări metastabile ale câmpului gravitaţional”. În acest model, nu există o singularitate în centrul acestor fenomene şi, deşi din exterior, ar părea că particulele sunt atrase în interior, nu s-ar forma în centrul o masă cu o densitate extremă.

Citeşte şi: