Interacţiunile sociale sunt extrem de importante pentru sănătatea noastră

28 09. 2019, 09:06

Un studiu recent, condus de către Nitesh Chawla, profesor de informatică al Universităţii Notre Dame, a concluzionat că interacţiunile sociale ale unei persoane, măsurate în acest caz prin apelurile efectuate sau primite, reprezintă un indicator mai bun pentru aproximarea nivelului de stres, fericire şi stare generală de bine pe care indivizii le raportează în cadrul diferitelor studii, notează Time.

„Stilul de viaţă, interesele sau reţelele sociale reprezintă factori importanţi pentru starea mea de bine”, a explicat Nitesh Chawla. Ipoteza de la care pleacă Chawla este susţinută şi de studii anterioare. Aceste studii arată că sprijinul social, pe care îl primim din partea familiilor, prietenilor sau partenerilor este asociat cu o sănătate mentală şi fizică mai bună. De asemenea, o viaţă socială bogată poate duce la scăderea nivelului de stres, îmbunătăţirea stării de spirit, creşterea ratei de însănătoşire şi încurajează compotamentele pozitive pentru sănătate. Aceste studii au arătat că sprijinul celor din jur poate duce la o frecvenţă mai mare a comportamentelor sănătoase.

În contrast, un grup social restrâns sau izolarea de cei apropiaţi are implicaţii negative pentru sănătatea noastră. Studiile au arătat că singurătatea duce la un procent mai mare a maladiilor cronice şi al problemelor mintale. Unele studii susţin chiar că singurătatea poate fi legată de o scădere a imunităţii. În Statele Unite ale Americii, singurătatea, după cum arată studiile, devine o problemă de sănătate publică, aproape jumătate dintre americani declarând că se simt singuri. În mod suprinzător, cei mai mulţi dintre cei are au declarat că se simt singuri erau tineri.

Într-un studiu din American Journal of Health Promotion, oamenii de ştiinţă au vrut să înţeleagă mai bine problema sănătăţii şi au aflat că reţelele sociale folosite în exces se dovedesc a fi un factor de risc, ducând la scăderea calităţii interacţiunilor în persoană. Dr. Stuart Lustig, unul dintre autorii studiului, a explicat faptul că genul sau veniturile unei persoane nu au reprezentat factori deteminanţi în ceea ce priveşte nivelurile de singurătate raportată. Totuşi, a observat că înaintarea în vârstă conduce la o scădere a sentimentului de singurătate.

Dr. Lustig a subliniat importanţa timpului de calitate cu familia şi prietenii, mai ales într-o astfel de perioadă în care singurătatea pare să afecteze din ce în ce mai multă lume. „Timpul petrecut cu alte persoane este extrem de important şi activităţile plăcute pe care le pot desfăşura împreună oferă un motiv bun pentru a se întâlni”.

Un aspect important pe care dr. Lusting l-a subliniat este legat de reţelele sociale şi de modul în care le folosim. El explică faptul că acestea nu trebuie să reprezinte un înlocuitor pentru interacţiunile cu cei apropiaţi.

Citeşte şi:

Teama de singurătate. De ce apare şi ce se poate face

Singurătatea şi izolarea socială pot provoca moartea mult mai rapid decât obezitatea

De ce este singurătatea la fel de periculoasă ca fumatul

Cinci moduri în care singurătatea îţi poate afecta sănătatea