În interiorul găurilor negre s-ar putea afla urme ale energiei întunecate

Astrofizicianul Kevin Croker de la Universitatea hawai şi matematicianulJoel Weiner au colaborat pentru a propune un nou model cosmologic care pune la îndoială setul de teorii şi ecuaţii care sunt folosite pentru a descrie modul în care are loc expansiunea Universului, notează Science Alert.

„Pentru mai bine de 80 de ani am operat cu asumpţia că Universul, în linii mari, nu este afectat de către caracteristicile unei regiuni specifice”, explică dr. Croker. Acesta mai adaugă: „În acest moment este clar că teoria relativităţii generale poate face legătura dintre stelele aflate în colaps, zone care nu sunt mai mari decât Honolulu, şi Universul ca întreg”.

Această modalitate alternativă pe care cei doi o propun asupra interpretării teoriilor fizice ar putea să schimbe modul în care este explicată expansiunea universală. De asemenea, o altă implicaţie a acestei schimbări de paradigmă ar putea duce la reanalizarea modului în care expansiunea Universului afectează obiecte extrem de dense precum găurile negre.

Ecuaţiile pe care astrofizicienii le folosesc pentru a descrie expansiunea universală au fost scrise de către fizicianul Alexander Friedmann şi reprezintă  o completare a teoriei relativităţii generale emisă de către Albert Einstein. Deşi Friedmann a creat un set de ecuaţii care descriu expansiunea întregului Univers, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, în realitate, acestea reprezintă un model al Universului. Astfel, o asumpţie a acestor ecuaţii este ceea că materia universală are aceleaşi propietăţi, adică toată materia este la fel. De asemenea, fizicianul operează şi cu asumpţia că această materie este distribuită în mod uniform.

Acest model trece cu vederea existenţa stelelor sau a galaxiilor. Eforturile pe care cei doi omanei de ştiinţă le depun pleacă de la întrebarea legată de modul în care este descris spaţiul ar fi afectat de către ajustarea asumpţiilor de la care pleacă Friedmann.

Cei doi oameni de ştiinţă au folosit o comparaţie pentru a-şi explica munca, în care Universul este un lac.  Astfel, ecuaţiile lui Friedman explică dimanica maselor de apă fără a lua în calcul factori precum raţele care ar pluti pe un lac. În acest model clasic raţele sunt un substitut pentru stele, găuri negre sau galaxii. În noul model, extinderea lacului are un efect direct asupra modului în care raţele înoată, făcându-le să piardă sau să primească energie. 

Interpretarea pe care cercetării o dau acestei noi abordări este că atunci când cineva analizează colapsul unei stele, transformarea acesteia într-o gaură neagră, expansiunea Universului trebuie luată în calcul.

În anul 1966, fizicianul Erast Gliner a teoretizat asupra posibilităţii ca anumite regiuni din spaţiu ar putea să acţioneze într-o manieră care să neutralizeze efectele gravitaţiei. Experţii explică faptul că aceaste regiuni ar fi asemănătoare pe exterior cu o gaură neagră, în timp în interior ar avea energie întunecată. Implicaţia acestui model ar fi că aceste regiuni ar reprezenta fenomenul responsabil pentru expansiunea tot mai rapidă a Universului.

Pornind de la ecuaţiile pe care Croker şi Weiner le-au scris atunci, în posibilitatea în care câteva stele antice ar fi intrat în colaps şi în interiorul lor s-ar afla energie întunecată în locul unor singularităţi gravitaţionale, efectele acestora ar fi asemănătoare cu mdoul în care are loc expansiunea universală.

Studiul citat a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi: