Un medicament prescris în tratarea diabetului ajută şi la refacerea ţesuturilor nervoase, dar doar în cazul femeilor
Ştiinţa, precum alte aspecte ale lumii în care trăim, operează, conştient sau inconştient, cu o serie de prejudecăţi, care afectează calitatea şi rezultatelor muncii depuse. Una dintre aceste prejudecăţi priveşte diferneţele dintre bărbaţi şi femei. Oamenii de ştiinţă operează cu asumpţia că bărbaţii sun tmai simpli, în timp ce coprurile femeilor, din cauza hormonilor, sunt imprevizibile. Din această cauză, multe studii ştiinţifice evită folosirea subiecţilor feminini, pentru a evita vicierea rezultatelor.
Această atenţie pe care cercetătorii aleg să o concentreze asupra metodologiei şi mai puţin asupra pacientelor poate avea efecte nefaste. Un studiu efectuat de către cercetătorii de la Centrul Donnelly pentru Studii Celulare şi Biomoleculare a depăşit aceste prejudecăţi şi a ajuns la concluzia că metformina, folosită pe scară largă în tratamentul diabetului, ajută la refacerea ţesuturilor cerebrale în cazul femeilor. Acest efect neaşteptat este dependent de prezenţa hormonului feminin estradiol, notează Medicalxpress.
Acest studiu a pornit de la datele pe care un studiu anterior efectuat de către o echipă de la Spitalul de Pediatrie din Toronto, condusă de către dr. Freda Miller, care a aflat că metformina ajută la refacerea ţesuturilor cerebrale şi ajută la îmbunătăţirea funcţiilor motorii în cazul şoriceilor nou-născuţi care suferiseră de un accident vascular cerebral.
Oamenii d eştiinţă au stabilit faptul că metformina activează celulele stem din ţesutul cerebral, înlocuind celulele care au fost afectate în timpul atacurilor cerebrale. În cadrul acestui studiu recent, cercetătorii au dovedit că metformina se dovedeşte utilă şi în cazul recuperării funcţiilor cognitive. „Poţi să repari o gaură din creirul cuiva, dar dacă acesta nu funcţionează mai bine e irelevant”, explică dr. Cindi Morshead, cercetătoarea principală a studiului citat.
În cadrul acestui studiu, cercetătorii au indus o serie de accidente vasculare cerebrale în puii de şoriciei. După această etapă, le-au administrat doze zilnice metformină şi le-au testat funcţiile cognitive, prin teste care să măsoare capacitatea de învăţare şi memoria.
„Atunci când am început să studiem datele obţinute de la şoricei, nu am identificat un răspuns pozitiv al tratamentului aplicat. Dar, mai târziu, am observat că femelele tind să răspundă mai bine”, a declarat dr. Morshead.
O studiere mai atentă a acestei situaţii a relevat faptul că efectele disproporţionate ale metforminei se datorează estradiolului, acesta îmbunătăţind capacitatea celulelor stem de a reacţiona la medicament. Cercetătorii au observat că, în mod opus, prezenţa testosteronului într-un organism, are efectele opuse, şoriceii masculi nefiind printre cei care prezentau o refacere a ţesuturilor cerebrale.
Pornind de la această situaţie, dr. Morshead a explicat faptul că practica uzuală în studiile clinice, este de a studia creierele masculilor, este cauza punerii punerii unor diagnostice nepotrivite femeilor sau a prescrierii unor medicamentaţii ineficiente pentru acestea.
Studiul citat a fost publicat în jurnalul de specialitate Science Advances.
Citeşte şi: