Care este efectul expunerii prenatale a bebeluşilor la opioide?
Pe întreg mapamondul, în funcţie de regimul legal al consumului şi distribuirii de opioide, acestea pot deveni o problemă pentru mulţi indivizi şi chiar, din păcate, pentru femeile însărcinate şi bebeluşii acestora. Din păcate, efectele pe care expunerea la opioide în stadiul prenatal a bebeluşilor le are sunt relativ necunoscute. Pentru a sistematiza informaţiile legate de acest subiect, o echipă condusă de Elisabeth Conradt, de la Universitatea Utah, a trecut în revistă rezultatele a 52 de studii, notează Medicalxpress.
„Întrebare principală pe care mamele, taţii şi medicii o au în cazul în care o femeie însărcinată foloseşte opioide este legată de efectele acestora asupra sănătăţii bebeluşului”, explică dr. Conradt. De asemenea, ea precizează că datele colectate până în prezent se dovedesc insuficiente pentru oferirea unui răspuns complet.
Echipa condusă de către Elisabeth Conradt a trecut în revistă studiile legate de opioide şi bebeluşi prin împărţirea informaţiilor culese prin delimitarea unor perioade în evoluţia bebluşilor. Astfel, prima perioadă analizată de oamenii de ştiinţă este cea din primele zile de viaţă, pornind de la 11 studii anterioare care analizau sevrajul opioid neonatal. Această condiţie medicală este descoperită la 3-4 zile de la naştere şi are simptome precum probelemele legate de hrănire, tremuratul bebeluşilor sau plânsete foarte ascuţite. Din păcate, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că această condiţie medicală nu a fost studiată în mod extensiv, precum şi faptul că informaţiile strânse până în acest moment sunt insuficiente pentru a formula o concluzie despre consecinţele expunerii bebeluşilor la opioide în stadiul neonatal.
În cazul bebeluşilor de până în doi ani, cercetătorii au identificat 21 de studii anterioare care au tratat efectele expunerii prenatale la opioide asupra evoluţiei bebeluşilor. Dintre aceste studii, un singur studiu a avut un eşantion reprezentativ şi a ajuns la concluzia că efectele sunt nule. În cazul celorlalte studii, din cauza eşantioanelor limitate, concluziile acestora puteau fi afectate de către confundarea unor cauze/efecte cu alte condiţii medicale.
Studiile care tratează perioada de la doi ani în sus s-au dovedit a fi inconsistente în ceea ce priveşte rezultatele, unele dintre acestea identificând unele probleme din punctul de vedere al cogniţiei sau al coeficientului de inteligenţă. Trebuie precizat că alte studii infirmau acest tip de descoperiri.
Singurele puncte în care studiile asupra copiilor mai mari de doi ani convergeau erau cele legate de comportamentul acestora. Oamenii de ştiinţă care au făcut această trecere în revistă au observat că aceste studii au identificat probleme de comportament, mai exact faptul că copiii expuşi la opioide în stadiul prenatal prezentau niveluri mai crescute de anxietate, agresiune şi chiar niveluri mai scăzute de atenţie.
Concluziile la care au ajuns oamenii de ştiinţă implicaţi în acestă trecere în revistă vizează calitatea metodologică a studiilor care tratează problema expunerii prenatale a bebeluşilor la opioide. Astfel, din cauza eşantioanelor limitate pe care acestea le-au avut la dispoziţie, scad calitatea metodei ştiinţifice şi conduc la invalidare parţială sau totală a concluziilor generate.
Citeşte şi:
La ce vârstă devine bebeluşul tău conştient?
Ce dezvăluie plânsetele unui bebeluş? Oamenii de ştiinţă au descoperit lucruri neştiute până acum
Cum ne manipulează bebeluşii: copiii foarte mici pot plânge „prefăcut”, afirmă un specialist