Home » Știință » O pastilă care combină beneficiile a patru medicamente ar putea reduce cu o treime riscul de probleme de inimă

O pastilă care combină beneficiile a patru medicamente ar putea reduce cu o treime riscul de probleme de inimă

Publicat: 29.08.2019
O echipă de cercetători a creat un medicament care, administrat zilnic, poate reduce cu o treime riscurile cardiace.

Problemele legate de sănătatea inimii şi a sistemului circulator reprezintă una dintre cauzele principale de deces în lumea contemporană, unele estimări sugerând că 15 milioane de oameni, la nivel global, îşi găsesc sfârşitul astfel în fiecare an. Fumatul, obezitatea şi un stil de viaţă inactiv reprezintă unii dintre factorii importanţi care cresc riscul unui deces din cauza unei condiţii medicale cardiace, dar, de asemenea, şansele de supravieţuire şi calitatea vieţii unui individ depind într-o mare de măsură de nivelul de dezvoltare al ţării în care acesta trăieşte. Mai exact, persoanele care trăiesc în ţările sărace au şanse mai mici de a avea parte de îngrijirea medicală de care au nevoie, faţă de cei care trăiesc în ţările dezvoltate.

Pornind de la acestă situaţie, o echipă formată din cercetători britanici şi iranieni a creat o pastilă care combină efectele a patru medicamente şi care, prin administrarea zilnică, poate reduce cu o treime riscurile de probleme cardiace. Această pastilă este o combinaţie de aspirină, la care se adaugă un medicament de control al colesterolului şi încă două pastile pentru tensiunea arterială, notează BBC.

În cadrul studiului lor, cercetătorii s-au concentrat pe populaţia a peste 100 de sate din Iran, însumând un eşantion de circa 6.800 de indivizi cu vârste de peste 50 de ani. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri: unui grup i-au fost oferite acest medicament şi sfaturi despre reducerea riscurilor asociate problemelor cardiace, în timp ce cel de al doilea grup a primit doar respectivele sfaturi. În urma studiului care s-a desfăşurat de-a lungul a cinci ani au fost constatate 202 evenimente cardiace majore în grupul experimental, care număra 3.421 indivizi şi care primea pastilele. În timp ce în grupul de control, cel care a primit doar sfaturile, s-au înregistrat 301 evenimente cardiace majore dintr-un total de 3.417 indivizi.

„Am oferit dovezi legate eficienţa medicamentului în ţările în curs de dezvoltare, acestea fiind numeroase şi suntem de părere că aceasta este o strategie care ar trebui luată în considerare”, explică profesorul universitar Tom Marshall de la Universitatea Birmingham, co-autor al studiului.

„Plecând de la faptul că acest medicament costă foarte puţin, credem că aceasta are un potenţial considerabil în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sănătăţii cardiace şi prevenirea celei mai comune cauze de deces”, a declarat dr. Nizal Sarrafzadegan de la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Iran.

Această combinaţie de medicamente a fost perfecţionată din 2001, dar acest studiu britanico-iranian este primul studiu clinic major care testează eficacitatea acestuia.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani