Statele Unite vor să testeze un nou tip de reactor nuclear
This browser does not support the video element.
În ciuda pericolelor pe care un reactor le poate ridica dacă este construit sau operat necorespunzător, energia produsă de către acestea se dovedeşte a fi un avantaj important în reducerea amprentei de carbon pe care industria energetică şi viaţa modernă, în general, o lasă asupra mediului. Din cauza faptului că Statele Unite şi-au pierdut supremaţia în multe domenii, inclusiv cel nuclear civil, Departamentul Energiei a anunţat că va construi un reactor de test până la finalul anului 2025, notează Techxplore.
Agenţia nucleară speră ca astfel să relanseze industria nucleară energetică care se află într-o fază de regresie. De aceea, oficialii au anunţat construirea unui reactor de test undeva în statele Idaho sau Tennessee şi, de asemenea, au mai anunţat că până în data de 4 septembrie acceptă reaclamaţiile şi notificările legate de protecţia mediului.
The Versatile Test Reactor va fi primul reactor nuclear construit pe teritoriul Statelor Unite în ultimele decenii şi va oferi capacitatea de testare a neutronilor din spectrul rapid.
„Această capacitate de testare este esenţială pentru Statele Unite ale Americii în eforturile de modernizare a infrastructurii nucleare şi de transformare a tehnologiilor energetice nucleare”, a explicat Rick Perry, Secretarul Departamentului Energetic.
Cetăţenii americani sunt reticienţi faţă de construirea reactoarelor nucleare din cauza topirii parţiale a miezului reactorului nuclear din Three Mile Island din anul 1979, considerat unul dintre cele mai mari evenimente nucleare de pe teritoriul SUA. Pentru a răspunde acestui scepticism, oficialii americani au anunţat că noile reactoare vor fi folosi materiale nucleare şi de construcţie mai sigure şi că activitatea acestora va fi strict reglementată.
Prototipul pe care Departamentul de Energie vrea să îl construiască, numit în unele cazuri „reactor rapid”, nu reprezintă o premieră pentru SUA, în 1994 a mai fost construit un astfel de reactor în Idaho, dar din cauza presiunilor publicului a fost închis.
Citeşte şi: