Cercetătorii au descoperit o nouă stare a aurului în condiţii extreme

06 08. 2019, 18:00

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au descoperit o o nouă structură a aurului atunci când acesta este supus unor presiuni uriaşe într-un interval extrem de scurt de timp. Această structură atomică nouă se aseamănă cu cea a metalelor mai grele decât aurul, notează Science Alert.

Aurul este unul dintre cele mai puţin reactive elemente chimice de pe Terra, iar structura sa tinde să fie printre cele mai stabile. Acest element chmic are ceea ce chimiştii numesc o structură cubică cu feţele centrate, în care aurul formează cuburi în interiorul cărora se află încă un atom. O structură asemănătoare au şi elemente precum argintul, nichelul sau platina.

Experimente mai vechi au arătat că aurul este capabil să îşi menţină structura cubică cu feţele centrate la presiuni care depăşesc de trei ori presiunile din interiorul Pământului. Trebuie precizat faptul că, în cadrul acestor experimente, presiunea este exercitată în mod gradual, iar schimbarea acestui aspect i-a condus la o descoperire interesantă pe cercetători de la Laboratoarele Lawrence Livermore. 

La 223 GPa (gigapascali), de 2,2 milioane de ori presiunea atmosferică a planetei noastre, atomii de aur se rearanjează într-o structură mai puţin densă: cubică cu volum centrat. Trecerea de la o strucutură la alta este un lucru comun pentru alte metale, dar pentru aur aceasta reprezintă o noutate

„Am descoperit a structură a aurului care există doar în condiţiile extreme de presiune din nucleul Pământului”, explică Richard Briggs.

După ce au reuşit să aplice 223 GPa, oamenii de ştiinţă şi-au continuat experimentele, iar la 262 GPa trecerea faza de tranziţie era completă şi aurul începuse să se topească. La 322 GPa, presiunea din centrul Terrei, aurul se afla deja într-o stare lichidă, aceasta fiind o transformare pe care oamenii de ştiinţă nu au mai întâlnit-o în prealabil. 

Pentru oamenii de ştiinţă, fenomenul exact prin care se face trecerea de la o stare la alta şi de la o structură la alta este încă necunoscut, dar teoriile iniţiale sugerează că presiunea ridicată, timpul de exercitare a acesteia şi căldura joacă un rol important.

Citeşte şi:

Aurul şi uimitoarele lui însuşiri

De unde provine aurul de pe Pământ?

O istorie a aurului în date

De ce oamenii sunt atraşi de aur?