Progrese legate de interfaţa care poate permite utilizatorilor de Facebook să scrie doar cu ajutorul minţii
Facebook a anunţat în urmă cu doi ani că a început să dezvolte o interfaţă care să le permită utilizatorilor să scrie folosindu-şi doar puterea minţii. De curând, oficialii corporaţiei au decis să pună publicul la curent în ceea ce priveşte evoluţia acestui proiect, notează Futurism.
Oficialii companiei au anunţat că pentru acest proiect au colaborat împreună cu cercetătorii Universităţii California în vederea construirii unui dispozitiv care să le permită persoanelor care suferă de probleme de natură neurologică să comunice prin analizarea undelor cerebrale în timp real.
Într-un articol din jurnalul Nature Comunications, cercetătorii de la Universitatea California şi-au împărtăşit progresele realizate cu acest dispozitiv. Astfel, ei au explicat faptul că în timpul testelor efectuate pe subiecţi, cu ajutorul unor electrozi ataşaţi de pe suprafaţa creierului, au putut interpreta undele emise de aceştia cu o acurateţe de 61%. Dovedind astfel că dispozitivul lor prezintă capacitatea de a decoda şi transmite în timp real ceea ce subiecţii gândesc în timpul unei conversaţii.
În ciuda acestor progrese, pentru perfecţionarea acestei tehnologii, oamenii de ştiinţă mai au de depus mult mai multe eforturi, scopul pe care aceştia şi l-au propus fiind de a reuşi să decodeze până la 100 de cuvinte pe minut cu o eroare de interpretare mai mică de 17%.
Un alt aspect care solicită atenţia şi preocuparea cercetătorilor este reprezentat de către partea hardware a acestei intefeţe. Astfel, în prezent, Facebook caută alternatve la electrozii care sunt ataşaţi direct pe suprafaţa creierului, care să fie mai puţin invazivă.
Experţii sunt de părere că vor mai trece decenii până în punctul în care Facebook va realiza un dispozitiv care să ne permită să scriem postări şi comentarii folosindu-ne doar de gândurile noastre.
O un alt set de probleme, pe lângă cele de natură practică şi financiară, pe care această interfaţă le ridică sunt cele de natură etică. Astfel apare întrebarea, cine va avea controlul şi care vor mai fi limitele intimităţii pe care o să o avem atunci când această interfaţă va fi disponibilă publicului.
Citeşte şi:
Miracolul tehnologiei. Un pacient complet paralizat şi-a mişcat mâna prin puterea gândului (VIDEO)
Hackerii pot intra în creierul nostru. Fenomenul a devenit deja o ameninţare ”Nu mai este mult timp”