Pentagonul a anunţat că dezvoltă prototipul unei arme care să folosească laserele şi plasma pentru a transmite sunete către grupuri mari de persoane. Proiectul numit Laser Induced Plasma Effect, face parte dintr-o iniţiativă mai extinsă a Armatei SUA de dezvoltare şi echipare a trupelor cu arme care să incapaciteze inamicii fără însă a le provoca moartea, notează Military Times.
Laser Induced Plasma Effect implică proiectarea unei arme care poate crea o sferă din plasmă care poate în acelaşi timp să transmită sunete, inclusiv voci umane, dar care poate de asemenea să producă arsuri non-letale asupra celor cărora este folosită, explică oficialii militari
Detaliile legate de acest proiect care au ajuns în spaţiul public sunt destul de puţine, oficialii dorind un grad de secretizare al progreselor făcute în cadrul acestui proiect. Totuşi, în ciuda clasificării informaţiilor legate de proiect, unele dintre informaţiile care au fost oferite sugerează că, în următorii cinci ani, această armă ar putea să fie folosită în situaţii de luptă reale.
Cercetătorii care lucrează la acest proiect au reuşit să facă acest laser să treacă prin sticla geamurilor, însă zidurile continuă să reprezinte o provocare. Prototipurile viitoare vr fi testate la distanţe de la 100 de metri şi care pot ajunge la câtiva kilometri.
În ceea ce priveşte aplicaţiile practice, militari sunt de părere că atunci când va fi gata, acest laser va putea fi montat pe vehicule mici, putând fi folosit pentru protecţia unor transporturi militare sau controlul mulţimii.
Citeşte şi:
Fizicienii au creat noduri din razele laser
Savanţii au creat cea mai pură lumină din lume, esenţială pentru crearea dispozitivelor de precizie