Descoperire inedită. Şi peştii ajung în starea de somn REM
Oamenii de ştiinţă au descoperit că peştii, mai exact peştii zebră, ajung în starea de somn REM (Rapid Eye Movement), într-un mod asemănător cu oamenii, notează Science News.
Această descoperire sugerează că bazele modului în care se defăşoară somnul nostru au evoluat în urmă cu 450 de milioane de ani, cu mult înainte ca reproducerea să treacă de la depunerea de ouă la naşterea puilor vii. De asemenea, oamenii de ştiinţă cred că au descoperit că somnul a apărut şi s-a dezvoltat în mediile acvatice. „Aceste semne ale somnulu joacă un rol important, chiar dacă momentan nu ştim care, dar care au supravieţuit pentru sute de milioane de ani”, explică Louis C. Leung, expert în neuroştiinţe din cadrul Universităţii Stanford.
În cazul mamiferelor, păsărilor şi al reptilelor, somnul se desfăşoară în etape, care pot fi identificate cu ajutorul semnalelor electrice transmise de către creier. În primele etape, creierul îşi reduce activiatea, dar, în timpul somnului REM sau al somnului paradoxal, creierul emite semnale electrice într-un mod comparabil cu cel din starea de veghe. În această etapă, muşchii sunt paralizaţi, doar ochii mişcându-se foarte rapid. Mişcarea foarte rapidă a ochilor, de unde vine şi numele etapei celei mai profunde de somn, este marcată şi de un ritm cardiac crescut.
Până de curând, măsurarea activităţii cerebrale a unor specii precum peştii-zebră sau chiar mai mică s-a dovedit a fi imposibilă pentru oamenii de ştiinţă. Totuşi, modificarea codului genetic a unor peşti-zebră produce o moleculă care emite lumină atunci când întâlneşte calciu, acesta fiind emis atunci când neuronii şi muşchii sunt activi.
Citeşte şi: