Home » Știință » Soluţia pentru a creşte numărul de copii vaccinaţi

Soluţia pentru a creşte numărul de copii vaccinaţi

Soluţia pentru a creşte numărul de copii vaccinaţi
Publicat: 14.07.2019
Un studiu recent a ajuns la concluzia că informarea părinţilor cu ajutorul unor pamflete conduce spre creşterea numărului de copii vaccinaţi.

Un studiu condus de către dr. Melissa Stockwell de la Universitatea Columbia a analizat efectele informării părinţilor asupra numărului de vaccinări împotriva gripei, notează Medicalxpress.

Studiile arată că gripa poate afecta până la 8% din numărul total de copii anual, iar în cazul copiilor care au sub 2 ani grupa poate reprezenta trecerea la afecţiuni mai grave precum pneumonia. Cea mai eficentă metodă de protejare a copiilor faţă de virusul gripal este de a-i vaccina. Agenţiile americane din domeniul sănătăţii şi nu numai recomandă imunizarea copiilor începând de la vârste de şase luni.

„În studiul nostru am sperat să identificăm componenta educaţională care îi încurajează pe părinţi să îşi vaccineze copiii”, explică dr. Vanessa P. Scott , medic pediatru şi profesoară la Universiatea San Diego.

Studiul a inclus 400 de perechi de părinţi şi copii care au fost la clinici de pediatrie din Manhattan. Părinţilor li s-a cerut să completeze un scurt chestionar pentru a le putea fi deteminată atitudinea faţă de vaccinurile antigripale şi intenţia de a-şi vaccina sau nu copiii. O treime dintre părinţii care au participat la studiu au primit un pamflet în care li se explicau situaţia vaccinării la nivel local, o altă trime a primit informaţii cu privire la situaţia vaccinării la nivel naţional, în timp ce a treia treime a fost grupul de control, cel în funcţie de care se interpretează datele studiului, acestora nu li s-au oferit nciun pamflet.

Cercetătorii au aflat că 72% dintre părinţii care au primit respectivele informaţii au fost de acord cu vaccinarea până la sfârşitul sezonului, în timp ce doar 65% dintre părinţii din grupul de control au decis să facă asta.

„Am aflat că un simplu pamflet care poate fi distribuit de către pediatrii poate avea un impact semnificativ asupra ratei de vaccinare antigripală”, explică dr. Melissa Stockwell.

Pe viitor, autorii studiului vor să studieze efectul diferitelor metode de distribuire a informaţiilor: pamflete, mesaje pe telefon, videoclipuri sau chiar social media.

Studiul a fost publicat cu titlul „Office-Based Educational Handout for Influenza Vaccination: A Randomized Controlled Trial” în revista de specialitate Pediatrics.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun