În viitor, electronicele vor folosi elemente chimice comune
Lumea din jurul nostru se bazează din ce în ce mai mult pe dispozitivele elctronice pentru a merge mai departe. Totuşi, aceste dispozitive care ne uşurează viaţa trebuie să evolueze şi aici nu vorbim doar despre îmbunătăţirea perfomanţelor acestora, ci şi despre materialele care sunt folosite la construirea lor.
În prezent, multe dintre dispozitivele electronice care ne uşurează viaţa sunt construite folosind unele dintre cele mai rare şi mai scumpe elmente chimice care pot fi găsite pe Pământ. Această situaţie este departe de a fi optimă, din cauza rarităţii şi greutăţii cu care aceste elemente pot fi reciclate apare riscul ca pe viitor să nu mai existe aceste elemente.
„De fapt, suntem în pericolul de a epuiza unele dintre aceste elemente, deoarece sunt greu de reciclat şi rezervele sunt limitate”, explică fizicianul Roy Clarke, de la Universitatea Michigan pentru Futurity.
În cazul tehnologiei actuale, doar anumiţi compuşi, din două sau mai multe elemente chimice, pot fi folosiţi pentru a face dispozitivele electronice efieciente pentru emiterea luminii sau producerea electricităţii.
În prezent, dispozitivele electronice folosesc elemente chimice din cea de a treia grupă a Tabelului periodic, precum galiul şi indiul. Şi, în ciuda propietăţilor lor în electrotehnică, pe viitor folosirea lor este pusă în pericol de cantităţile reduse ale acestor elemente pe Terra.
De aceea, unii oameni de ştiinţă au început să lucreze la noi compuşi, formaţi din elemente comune, care să poată fi folosiţi în locul celor pe care îi folosim în prezent. Eforturile oamenilor de ştiinţă par a da roade, o echipă de cercetători a dezvăluit publicului producerea unui compus din zinc, staniu şi azot. Testele iniţiale arată că acesta poate să înlocuiască elemente mult mai rare, precum cele din grupe precum a treia sau a patra.
Oamenii de ştiinţă au declarat că aplicaţiile acestui nou compus pot fi extinse la construirea panourilor solare, a ecranelor telefoanelor mobile sau chiar la ecranele telelevizoarelor.
Citeşte şi: