Noi tehnologii pentru tratamentul accidentului vascular cerebral
Cercetătorii de la Centrul Wyss pentru Neuroinginerie din Geneva, Elveţia, au publicat un articol în care explică modurile în care neurotehnologia poate fi folosită în cazurile pacienţilor care au trecut printr-u accident vascular cerebral, notează Medicalxpress.
Articolul explică modul în care neurotehnologiile, printre care interfaţa creier-computer sau stimulatoarele cerebrale, vor putea avea un aport important în ameliorarea stării de sănătate a unui pacient dacă sunt proiectate conform nevoilor acestuia.
Acest studiu, semnat de către specialişti de la Centrul Wyss din Geneva, Institutul Tehnologic Federal Elveţian din Lausanne, precum şi specialişti de la alte instituţii medicale şi cercetare atrage atenţia către nevoia demarării unor studii longitudinale, acele studii care implică observaţii ale aceloraşi variabile de-a lungul unei perioade bine-definite de timp, asupra terapiilor de recuperare. De asemenea, aceşti oameni de ştiinţă atrag atenţia că este necesară şi studierea rezultatelor pe termen lung ale terapiilor neurotehnologice folosite în conjuncţie.
„Studiile noastre indică faptul că pacienţii asupra cărora s-a folosit reabilitarea neurotehnologică a memebrelor superioare în cazul accidentelor cerebrale severe arată rezultate pozitive. De asemenea, am aflat că folosirea unei abordări unitare (n.r. acelaşi tratament pentru toţi pacienţii) nu oferă cele mai bune rezultate. Sugerăm îndreptarea către o combinare personalizată a terapiilor folosite în cazurilor accidentelor vasculare”, a declarat dr. Martina Coscia, inginer al Centrului Wyss.
Atacurile vasculare cerebrale reprezintă o problemă de sănătate publică din cauza incidenţei cu care apar, afectând milioane de persoane la nivel global. Una dintre cele mai comune consecinţe ale acestora incude apariţia dizabilităţilor la nivelul membrelor superioare. Aceastea impiedică folosirea braţelor într-o mai mică sau mai mare măsură, în funcţie de gravitatea accidentelor vasculare care le-au produs. Specialiştii au observat de-a lungul timpului faptul că terapiile de recuperare dau cele mai bune rezultate în primele trei luni de la producerea atacurilor. După acest punct, se consideră că efectele acestora s-au cronicizat, posibilitate recuperării în mod natural fiind foarte mică.
Citeşte şi:
Cum reduci riscul unui accident vascular cerebral. ”Rolul unui somn sănătos este crucial”
Simptomele accidentului vascular cerebral apar cu o lună înainte. Nu le ignora!
Efectele devastatoare ale accidentului vascular. Chiar şi adolescenţii pot suferi din această cauză
Creierul îmbătrâneşte cu opt ani după un singur accident vascular cerebral