NASA caută forme de viaţă pe Titan, satelitul lui Saturn, cu o dronă uriaşă
Misiunea Dragonfly implică lansarea, în 2026, a unui vehicul spaţial similar unei drone mai mari, care ar trebui să ajungă pe Titan în 2034.
Titan este singurul corp celest din Calea Lactee, în afară de Terra, care are la suprafaţa sa râuri, lacuri şi mări în stare lichidă, deşi acestea conţin metan şi etan, nu apă.
Administratorul NASA, Jim Bridenstine, care a anunţat misiunea joi, este de părere că Dragonfly va revoluţiona cunoştinţele oamenilor despre Univers.
Pe parcursul misiunii sale, vehiculul Dragonfly va explora diverse medii de pe Titan, de la dune organice la cratere unde, timp de zeci de mii de ani, au existat apă în stare lichidă şi materii organice necesare formelor de viaţă, a indicat NASA într-un comunicat.
Reprezentanţii NASA speră că vehiculul va parcurge o distanţă de peste 175 de kilometri la suprafaţa lui Titan.
Specialiştii vor mai analiza atmosfera satelitului, caracteristicile suprafeţei acestuia şi vor colecta mostre din adâncurile lui Titan.
Atmosfera lui Titan este formată majoritar din nitrogen, ca cea a Terrei, dar este de patru ori mai densă, iar norii şi ploile sale conţin metan.
Al doilea cel mai mare satelit din sistemul nostru solar, Titan are suprafaţa formată din gheaţă, sub care se află un ocean format majoritar din apă, care ar putea conţine forme de viaţă aşa cum sunt ele cunoscute pe Terra. Pe de altă parte, lacurile şi mările de la suprafaţa lui Titan ar putea conţine forme de viaţă care se bazează pe alte compoziţii chimice sau corpuri fără viaţă.
Titan este situat la aproximativ 1,4 miliarde de kilometri de Soare, iar temperaturile de la suprafaţă sunt de circa -179 de grade Celsius.