Accentul pus asupra ADHD-ului la copil a făcut societatea să lase la o parte aceeaşi problemă ce apare şi în cazul adulţilor.
Persoana adultă care suferă de ADHD nu poată să menţină atenţia asupra unui lucru. Ea încearcă să o facă, vrea să se concentreze, însă se găsesc fel de fel de activităţi mai interesante care îi atrag atenţia ca un magnet astfel încât concentrarea devine o mare problemă. Legat de acest aspect, apare şi problema investiţiilor, a planurilor de viitor. Ideea de a dezvolta o carieră, de a face o investiţie, de a citit o carte pe lună pentru ca peste 3 ani să fie specialist într-un domeniu este scoasă din calcul datorită nevoii de a avea acum acel câştig. Nevoia de a avea ce îşi doreşte acum şi de a nu putea aştepta până mai târziu are legătură cu toleranţa la frustrare care se pare că este una foarte slabă.
Persoanele cu ADHD nu tolerează foarte mult frustrarea şi orice stres în plus care apare este descărcat prin corp sub forma agitaţiei psihomotorii. Când sunt stresate, ele nu pot resimţi o anxietate, acel sentiment de teamă combinată cu nervozitate şi bătăi de inimă în plus, ci pun în act acest lucru: ies pe stradă, se plimbă, merg dintr-un bar în altul, la jocuri de noroc etc. .În simptomatologia bolii apar şi probleme ce ţin de OCD sau tulburare obsesiv compulsivă sau obsesionalitate, mai ales probleme ce ţin de ascultatul de o autoritate.
ADHD-ul la persoanele adulte poate fi confundat foarte uşor cu tulburarea de personalitate borderline. În cazul ADHD-ului şi faţă de borderline, nu apar tentative de suicid, de automutilare şi nici severitatea pe care o presupune un diagnostic de tulburare de personalitate borderline. În cazul ADHD-ului poate fi simţită o vinovăţie şi viaţa poate fi văzută în culori, în timp ce în celălalt caz acestea sunt puse sub semnul întrebări..
O altă patologie asemănătoare este, aşa cum am scris şi mai sus, tulburarea de personalitate obsesională. Putem fi păcăliţi de intolenraţa pe care bolnavul o manifestă faţă de autoritate de dorinţa de a control şi eventual de obsesia de a menţine ordinea, curăţenia în unele părţi ale vieţii în timp ce în altele este dezordine. În cazul tulburării obsesionale avem de-a face cu o problemă ce ţine de agresivitate, o teamă faţă de agresivitatea interioară, în timp ce în cazul ADHD-ului apare impulsivitatea şi agresivitatea poate fi exprimată fără probleme printr-o furie orbească.
Ca de obicei se recomandă ori de câte ori există o suferinţă psihică o terapie psihanalitică, terapie de lungă durată, în care să fie analizate diferitele aspecte ale vieţii şi rezolvată permanent originea problemei.
Articol scris de Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist (www.seeberger.ro, 0760615143).