Condensarea hidrogenului într-o formă metalică reprezintă una dintre marile provocări ale ştiinţei moderne, de-a lungul timpului multe echipe de fizicieni declarând că au reuşit această performanţă pentru a fi contrazişi ulterior de către realitate.
De ce este atât de important pentru oamenii de ştiinţă să reuşească această condensie a hidrogenului în metal? Pe de o parte, condensarea hidrogenului într-un mediu controlat ar putea oferi răspunsuri cu privire la modul în care planete gazoase, precum Jupiter, au luat naştere. Pe de altă parte, există şi un aspect cât se poate de practic, hidrogenul metalizat putând reprezenta un punct de cotitură în dezvoltarea superconductorilor electrici care funcţionează la temperatura camerei, notează Futurism.
Fizicienii francezi, conduşi de Paul Loubeyre, de la Comisia pentru Energie Atomică a Franţei, au reuşit să realizeze tranziţia dinspre gaz spre solid, metal, a hidrogenului prin supunerea unei mostre la presiunea de 425 de miliarde de Pascali. Pentru a scoate din abstract această cifră, trebuie precizat că această presiune reprezintă presiunea exercitată de către atmosfera Pământului înmulţită cu 4.200.000.
Fizicieni care nu au fost implicaţi în acest experiment au declarat că această metodă de a produce hidrogen metalic este mult mai credibilă decât alte metode propuse până acum. De asemenenea, aceştia, printre care Maddury Somayazulu, fizician de la Laboratorul Naţional Argonne, nu exclud un premiu Nobel pentru cei care au lucrat la dezvoltarea acestei metode.
Trebuie precizat că, în ciuda entuziasmului din jurul acestei reuşite, metoda nu a fost suspusă procesului de peer review, în care altţi oameni de ştiinţă să discute şi să analizeze experimentul proiectat de fizicienii francezi.
Citeşte şi:
Un proiect revoluţionar face ca hidrogenul să poată fi produs ieftin şi facil
Un mare pas făcut în fizică! Legăturile de hidrogen au fost observate direct pentru prima dată