Astronomii au identificat cel mai timpuriu caz în care două galaxii fuzionează

30 06. 2019, 19:00

Studierea modului în care două galaxii fuzionează reprezintă o modalitate foarte importantă de a învăţa cât mai multe despre modul în care galaxiile evoluează de-a lungul timpului. De curând, oamenii de ştiinţă au identificat o pereche de galaxii, care împreună sunt numite B14-65666, şi despre care astronomii consideră că sunt cel mai timpuriu exemplu de două galaxii care se întrepătrund, notează Science Alert.

B14-65666 se află la 13 miliarde de ani lumină, ceea ce le plasează la scurt timp după apariţia Universului. Nu este prima dată când acest obiect cosmic este identificat de către astronomi. Atunci când a fost observat de către telescopul Hubble, astronomii au crezut că observă două obiecte separate, cel mai probabil, doi nori de stele.

Folosind telescopul ALMA, Atacama Large Millimeter/submillimeter Array, considerat a fi cel mai sensibil telescop din lume, astronomii au descoperit că ceea ce anterior erau considerate a fi doi nori de stele, erau de fapt două galaxii, aflate la 13 miliarde de ani, care fuzionau.

Telescopul Hubble, care a identificat prima dată B14-65666, a putut să îl observe prin spectrul ultraviolet, acesta fiind şi motiul pentru care cele două galaxii păreau a fi doi nori de stele. Folosind radiotelescopul ALMA, astronomii au putut identifica undele emise de către carbonul, oxigenul şi praful cosmic din acest obiect spaţial şi să observe vitezele diferite cu care se mişcă cele două obiecte spaţiale.

„Folosind cantităţile mari de informaţii oferite de către ALMA şi Hubble, am putut determina că B14-65666 reprezintă o pereche de galaxii care fuzionează”, a declarat Takuya Hashimoto, de la Universitatea Waseda.

„Următorul nostru pas presupune căutarea urmelor de azot şi chiar a moleculelor de dioxid de carbon”, a declarat Akio Inue, profesor al Universităţii Waseda.

Fuziunea galaxiilor e un pas important al evoluţiei acestora. Adesea, o galaxie mai mare va înghiţi o galaxie mai mică, în unele cazuri se poate întâmpla ca două galaxii mici să fuzioneze şi să dea naştere unei galaxii mai mari. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceste procese au fost implicate în evoluţia pe care a urmat-o galaxia noastră, Calea Lactee.

Citeşte şi:

În trecutul cosmic, Calea Lactee s-a ciocnit cu o altă galaxie

A fost descoperită o nouă fază în evoluţia unei galaxii

Astronomii au descoperit o galaxie misterioasă în vecinătatea noastră. ”Aceasta este o galaxie fantomă”

Aceasta este cea mai detaliată imagine cu galaxia Triangulum aflată în vecinătatea Căii Lactee