Jupiter se află azi la ”opoziţie”. La noapte puteţi observa gigantul gazos
„Mai uşor este aşa: când nu e Soarele pe cer, este Jupiter”, spun cei de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Capitală. Astfel, Jupiter, Terra şi Soarele vor fi pe aceeaşi linie.
Mai mult, două zile mai târziu, pe 12 iunie, Jupiter se va afla la cea mai mică distanţă de Terra, la perigeu, la aproximativ 640 de milioane de kilometri.
Aflată la „opoziţie”, planeta Jupiter este foarte strălucitoare şi poate fi văzută chiar şi din greşeală, la est, după ora 23.00. Apare ca o stea foarte strălucitoare care nu pâlpâie, de culoare gălbuie.
În seara de 16 iunie, astronomii amatori pot vedea lângă Jupiter şi Luna.
Reprezentanţii observatorului bucureştean mai spun că în dreapta lui Jupiter poate fi observată o stea strălucitoare, Antares, din constelaţia Scorpius, care poate fi folosită la analizarea modului în care se mişcă planeta. Dacă se compară distanţa dintre cele două corpuri cereşti la începutul şi sfârşitul lunii iunie, se poate vedea că aceasta se micşorează.
Jupiter ajunge la „opoziţie” la fiecare 13 luni, acesta fiind un moment bun pentru a observa planeta şi pe cei patru dintre cei mai strălucitori sateliţi ai săi, dintr-un total de 79.