Legătura dintre periajul dinţilor şi evoluţia Alzheimerului

10 06. 2019, 09:00

This browser does not support the video element.

Alzheimer este una dintre cele mai periculoase maladii pe care un individ le poate dezvolta, iar un astfel de diagnostic tinde să fie echivalent cu o condamnare la un sfârşit foarte trist. 
 
În prezent, studiile realizare de către specialişti au reuşit să identifice o parte dintre cauze şi să descopere o serie de medicamente care pot ţine sub relativ control această boală.
 
Un studiu recent, realizat de către o echipă din Norvegia, a descoperit o legătură neaşteptată între periajul dinţilor şi Alzheimer, notează Science Daily. Astfel, conform acestui studiu, bacteriile care cauzează gingivita pot ajunge şi la ţesuturile cerebrale. Odată ajunse acolo, ele produc o proteină care cauzează dezintegrarea celulelor cerebrale, pierderea memoriei şi, în timp, Alzheimer.
 
„Am identificat dovezi ADN conform cărora bacteriile care cauzează gingivita pot migra dinspre cavitatea bucală spre ţesuturile cerebrale”, a declarat Piotr Mydel de la Laboratoarele Broegelmanns, Departamentul de Studii Clinice din cadrul Universităţii Bergen.
 
Mydel ţine să precizeze că între aceste bacterii şi Alzheimer nu există o cauzalitate directă, ci, mai exact, că acestea creează condiţiile care pot facilita apariţia acestei boli. 
 
„Periaţi-vă dinţii şi folosiţi aţă dentară”, ne îndeamnă dr. Mydel. El a mai explicat că dacă avem cazuri de Alzheimer în familie şi suntem predispuşi spre gingivită, vizitele la dentist sunt mai mult decât recomandate.
 

Citeşte şi:

O nouă boală este confundată adesea cu Alzheimerul. Ce este encefalopatia limbic-predominantă asociată vârstei?

”Iarba sfântă” ar putea fi un potenţial tratament pentru Alzheimer

Medicina vine cu o premieră şi cu o veste excelentă: gena bolii Alzheimer a fost neutralizată în creierul uman, deschizând calea pentru un remediu

Jocul de bridge, antidotul bolii Alzheimer?