Premieră pentru China! A lansat o rachetă de la bordul unei nave – VIDEO
Racheta Long March 11 a fost lansată de pe o navă în Marea Galbenă, în jurul orei locale 12.00 (7.00, ora României).
Citeşte şi Deşi a fost lovită de un fulger, racheta Soyuz a plasat cu succes sateliţii pe orbită – VIDEO
Racheta de mici dimensiuni, construită pentru a putea fi lansată de pe o platformă aflată pe mare, avea la bord şapte sateliţi, inclusiv unul care are capacitatea de a măsura intensitatea vânturilor pe mare, pentru a putea preveni taifunurile.
De asemenea, la bordul rachetei s-au aflat şi doi sateliţi de telecomunicaţii, care aparţin unei companii chineze care plănuieşte să lanseze sute de sateliţi pe orbită pentru a oferi o reţea de date globală.
Administraţia de la Beijing a prioritizat în ultimii ani dezvoltarea programului spaţial, cu scopul de a depăşi Statele Unite şi de a deveni cea mai mare putere spaţială până în anul 2030. De asemenea, anul viitor ar urma să înceapă constucţia unei staţii spaţiale.
Departamentul de Stat din SUA a acuzat China că desfăşoară activităţi menite să împiedice alte ţări din utilizarea tehnologiilor spaţiale în cazul unei crize. China insistă că ambiţiile programului spaţial sunt paşnice.