Conform unui comunicat din partea lui Wang Chi, directorul agenţiei spaţiale chineze, oamenii de ştiinţă chinezi au început să pregătească roverul pentru misiunea programată anul viitor, notează Futurism.
Oamenii de ştiinţă ataşează acestui rover 13 instrumente ştiinţifice separate, rolul acestora fiind de a analiza componenta atmosferică şi geologică a planetei Marte.
Scopul agenţiei spaţiale chineze este de a reuşi aterizarea unui instrument ştiinţific pe Marte, încercând astfel să devină a doua ţară care să îndeplinească această misiune, după SUA. Agenţia spaţială a Rusiei şi cea europeană (ESA) au avut şi ele câteva încercări nereuşite în acest sens.
Agenţia spaţială chineză a dezvăluit că, dacă toate operaţiunile de construire a roverului şi de pregătire vor continua conform programului, atunci va putea avea loc lansarea către Marte, la mijlocul anului 2020. Din momentul lansării, oamenii de ştiinţă chinezi vor avea de aşteptat şapte luni pentru a vedea dacă eforturile depuse în această perioadă se vor solda cu o aterizare fericită.
Citeşte şi:
O nouă putere spaţială? Planul ambiţios al Chinei, care pune pe gânduri SUA
Un nou plan măreţ al Chinei: prima centrală energetică în spaţiu
Misiunea spaţială chineză a reuşit primul experiment biologic pe Lună
În urma succeselor recente, China anunţă planurile pentru o bază pe Lună