O gaură din atmosfera lui Marte, responsabilă pentru dispariţia apei de la suprafaţa planetei

16 05. 2019, 00:00

O echipă care a cercetat problema prezenţei apei pe planeta Marte a ajuns la concluzia că, în atmosfera acestei planete, se formează o gaură prin care este aspirată apa în spaţiu, conform Live Science. Cantitatea de apă care mai rămâne fiind concentrată la polii planetei.

Prezenţa vaporilor de apă deasupra atmosferei Planetei Roşii reprezintă un mister deoarece aceasta are o atmosferă medie care ar trebui să completeze ciclul apei în natură. „Atmosfera medie marţiană este prea rece pentru a susţine apa în stare gazoasă”, ni se explică în studiul citat.

Răspunsul acestui mister se află în două fenomene unice plantei Marte. În primul rând, este vorba despre modul în care se defăşoară anotimpurile în cazul Planetei Roşii. 

Dacă e să luăm Pământul drept element de comparaţie, vedem că vara se desfăşoară relativ asemănător în cele două emisfere, Soarele încălzindu-le asemănător. Totuşi, în cazul lui Marte, din cauza distanţei mai apropiate de Soare, emisfera sudică este încălzită mult mai tare decât cea nordică. Acest fenomen cauzează fereastra atmosferică care permite vaporilor de apă să ajungă în spaţiul cosmic. În cel de al doilea rând, Marte prezintă furtuni gigantice de praf, care blochează lumina solară să ajungă la suprafaţă, creând condiţiile necesare pentru punerea în mişcare a ciclului apei. În jurul particulelor de praf ridicate de furtunile de nisip se formează cristale de gheaţă care ajung în atmosfera superioară. În acest punct se întâmplă două lucruri: fie apa ajunge la poli, fie particulele ultraviolete descompun moleculele de apă în atomi de oxigen şi hidrogen. Hidrogenul ajunge în spaţiu, lăsând atomii de oxigen în urmă.

Oamenii de ştiinţă cred că aceasta ar putea fi cauza cantităţii reduse de apă pe suprafaţa lui Marte.

Citeşte şi:

Dacă propunerea de buget a lui Donald Trump rămâne, NASA poate finanţa o misiune crucială pe Marte despre care s-a vorbit foarte mult

Sub scoarţa planetei Marte ar fi putut exista viaţă. Un studiu demonstrează că, în trecut, condiţiile erau favorabile

O nouă speranţă pentru viaţa de pe Marte. A fost descoperită bacteria ce este rezistentă la chimicalele găsite pe Planeta Roşi

De ce nu poate fi teraformată planeta Marte?