Markerii genetici ascociaţi cu acest sindrom cresc şansele de suicid
Un studiu recent publicat în Proceedings of the National Academy of Science de către o echipă de la Universitatea Yale susţine că a fost identificat markerul genetic care, corelat cu sindromul stresului post traumatic (PSTD), duce la o creştere a riscului de suicid, notează Medicalxpress.
Cercetătorii au folosit tomografia cu emisie pozitronică pentru a măsura nivelul receptorului metabotropic glutamat-5 (mGluR5), despre care se ştie că joacă un rol important în apariţia anxietăţii şi a schimbărilor bruşte de stare. Iar în urma scanărilor a două grupuri, unul de control şi unul experimental, format din persoane care suferă de PTSD, au aflat că există o corelaţie între PTSD şi intenţiile suicidale, aceasta fiind realizată prin niveluri ridicate de mGluR-5.
În prezent, în Statele Unite există două tratamente aprobate de autorităţi pentru ţinerea sub control a sindromului stresului post-traumatic, dar, din păcate, pentru a afla dacă şi în ce măsură sunt eficiente pot dura luni. Timp pe care unii pacienţi nu îl au la îndemână. Pentru a explica pentru înţelesul tuturor modul în care acţionează PTSD, co-autoarea studiului, dr. Irina Esterlis, realizează o comparaţie între PTSD şi tensiunea sanguină ridicată. Astfel, ea spune că în cazul tensiunii poţi lua medicaţie care să te ajte într-un timp foarte scurt cu problema, în timp ce problemele cauzate de stresul post traumatic sunt prea complxe pentru a fi tratate într-un timp foarte scurt, doar cu o pastilă.
Citeşte şi: