Jeff Bezos a prezentat nava care ar duce oameni şi echipamente pe Lună, în 2024 – VIDEO
Fără a avea pilot, vehiculul reutilizabil Blue Moon va avea la bord echipamente ştiinţifice, sateliţi şi rovere şi va include un nou motor de rachetă, numit BE-7, care poate împinge circa 4.535 de kilograme, potrivit BBC.
„Este timpul să ne întoarcem pe Lună, de data asta pentru a rămâne”, a spus Bezos, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Washington Convention Center, din Washington DC. În faţa unei audienţe alcătuită în mare parte din potenţiali clienţi şi oficiali NASA, acesta a prezentat ţelurile legate de Lună pe care le are Blue Origin, compania sa de explorare spaţială.
Motorul BE-7 / Credit foto: Blue Origin
Noul modul lunar Blue Moon ar urma să fie încărcat cu suficient combustibil pentru o călătorie de pe Terra către Lună.
Aceasta poate furniza încărcături utile pentru suprafaţa lunară, să desfăşoare până la patru rovere de teren şi să lanseze sateliţi pentru a orbita Luna.
Blue Moon va cântări aproape 15.000 de kilograme când va fi alimentată cu combustibil, la plecarea de pe Pământ, ajungând la o greutate de aproape 3.200 kg înainte să aselenizeze pe Lună.
Scopul este ca nava să aselenizeze la polul sudic al Lunii, unde au fost găsite depozite de gheaţă în cratere. Apa provenită din gheaţă poate fi folosită pentru a produce hidrogen, un combustibil care ar alimenta nava spaţială pentru viitoare misiuni în sistemul nostru solar.
Planurile enunţate de Jeff Bezos vin după un anunţ din martie al administraţiei Trump, potrivit căruia astronauţii NASA ar trebui să reajungă pe Lună până la finalul lui 2024.
În discursul său, Bezos a afirmat că Blue Origin ar fi capabilă să respecte termenul lui Trump, dar numai pentru faptul că firma lui a început proiectarea navei lunare în 2016.
Şeful Amazon se numără printre cei care văd într-un viitor în care oamenii să trăiască şi să lucreze în spaţiu, situaţie care nu este posibilă în prezent în special pentru că „nu există infrastructură”, după cum a spus el în cadrul evenimentului.
Imaginea unei viitoare colonii spaţiale / Credit foto: Blue Origin
Pentru a ilustra acest lucru, el a prezentat imagini ale unor colonii spaţiale care s-ar autosusţine şi care ar include oameni, animale şi verdeaţă, oarecum asemănătoare conceptelor dezvoltate de celebrul fizician de la Princeton, Gerard O’Neill.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Cum trăieşte Jeff Bezos, a doua cea mai bogată persoană din lume
”Trebuie să plecăm de pe această planetă”, dar nu către Marte