Veste proastă pentru astronauţi. Timpul petrecut în spaţiul cosmic le umple creierul cu lichid

13 05. 2019, 19:00
Gravitaţia zero, indiferent cât de amuzantă şi interesantă poate părea la început, are şi părţi întunecate. Una dintre acestea se manifestă asupra stării de sănătate a astronauţilor care petrec o perioadă mai îndelungată în spaţiu, conform Futurism. Astfel, lipsa gravitaţiei determină acumularea de lichid în sistemul ventricular. În această situaţie, din cauza lichidului acumulat, creierele astronauţilor ajung să se mărească cu până la 11% la revenirea în condiţiile de gravitaţie normală.
 
Informaţiile legate de efectele pe care le avem despre consecinţele pe care misiunile spaţiale le pot avea asupra anatomiei şi stării de sănătate a astronauţilor sunt încă limitate. Iar, din această cauză, medicii care se ocupă de controlarea stării de sănătate a astronauţilor nu pot face predicţii cu privire la efectele pe termen lung ale misiunilor spaţiale.
 
„Trebuie să derulăm scanări cerebrale, controale ale sistemului vizual şi examinări ale funcţiilor cognitive deoarece nu ştim prea multe pe acest subiect”, a declarat neurocercetătorul Angelique Van Ombergen, de la Universitatea Antwerp (din Belgia).
 

Citeşte şi:

Călătoria în spaţiu te face alt om. La propriu! Cercetătorii NASA au descoperit schimbări majore în ADN-ul astronautului Scott Kelly

Ce trebuie să faci pentru a deveni astronaut?

India a făcut un test care pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

Lucrul surprinzător descoperit de astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională