A fost descoperită o ”regiune Pokemon” în creierul uman
O echipă de oameni de ştiinţă a ajuns la o descoperire cât se poate de neobişnuită în domeniul neurologiei. Au descoperit o regiune cerebrală dedicată pokemonilor în creierele participanţilor la un studiu, conform Futurism. Regiunea Pokemon, cum este numită de către cercetători, se ocupă, în mod deloc suprinzător, de stocarea informaţiilor legate de personjele din serialele, filmele şi jocurile Pokemon. Ce este mai surpinzător este faptul că această regiune stochează exclusiv informaţii despre simpaticele creaturi fictive.
Neurocercetătorii de la Universitatea Stanford au folosit în studiul lor 11 voluntari care s-au descris drept „pokemasteri” şi 11 voluntari care nu aveau cunoştinţe extinse despre franciza Pokemon. În cadrul cercetării, neurologii au monitorizat şanţul occipitotemporal, în latină „sulcus occipitotemporal”. În cazul celor familiarizaţi cu pokemonii, această regiune se activa mult mai mult atunci când le erau prezentate imagini cu aceştia. Cel de al doilea grup, format din voluntari care nu erau familiari cu pokemonii, prezentau o activare asemănătoare, cu precizarea că imaginile cu pokemoni erau intercalate cu cele cu animale. Astfel, creierele acestora reacţionau în mod similar atât la pokemoni, cât şi la animale.
Explicaţia neurocercetătorilor pentru acest fenoment nu are legătură cu clasele sau nivelurile de putere deţinute de fiecare pokemon, din contră, creierul a „alocat” o regiune specifică stocării şi analizării acestui tip de informaţii din cauza faptului că pokemonii, prin stilul în care au fost desenaţi, reprezintă o categorie de obiecte distincte tratată de către celulele nervoase.
Dezvoltarea unei regiuni specifice care să analizeze şi să stocheze imaginile cu pokemoni nu înseamnă că de-a lungul timpului specia noastră a evoluat în acest sens. Din contră, trebuie să ne gândim la „regiunea Pokemon” din creierele voluntarilor şi a mutor altor poke-fani ca la o adaptare pe care creierele au realizat-o în faţa avalanşei de informaţii şi imagini cu pokemoni de când aceştia erau copii.
Citeşte şi: