Compuşii din crema de protecţie solară îţi intră în sânge
This browser does not support the video element.
Studiul realizat de către FDA, agenţia care se ocupă de securitatea şi controlul medicamentelor şi a produselor alimentare în Statele Unite, a stabilit că substanţele care sunt folosite în producerea cremelor de protecţie solară ajung să intre în sistemul circulator foarte rapid, conform LiveScience.
Studiul desfăşurat de către FDA este unul destul de mic, folosind doar câteva zeci de oameni. Însă, se dovedeşte a fi printre singurele astfel de eforturi care sunt îndreptate spre stabilirea duratei pe care substanţele din crema de protecţie solară o petrec în circuitul sanguin. Rezultatele pe care agenţia le-a obţinut, indiferent de amploarea studiului efectuat, reprezintă un motiv suficient din punct de vedere legal şi ştiinţific pentru a efectua ample cercetări ulterioare pe această temă.
Precizarea importantă pe care oamenii de ştiinţă ţin să o facă este că nu ştiu dacă şi în ce măsură chimicalele pe care le-au descoperit în sângele voluntarilor reprezintă un risc pentru sănătate. „Oamenii ar trebui cu siguranţă să continue să folosească protecţie solară”, a declarat dr. Kanade Shinkai, dermatolog al Universităţii California din San Francisco, care de asemenea a co-semnat un editorial care a însoţit studiul citat.
Dr. Kanade Shinkai, care nu a fost implicat în cercetarea cu privire la cremele de protecţie solară, explică că acestea nu presupun un risc pentru sănătate. De asemenea, precizează că acest studiu implică ideea că cremele de protecţie solară trebuie să fie testate în acelaşi fel precum medicamentele „sistemice”, care ajung în sistemul sanguin. Aceste studii ar putea fi îndreptate spre stabilirea riscului cancerigen al acestor substanţe.
Deşi cremele de protecţie solară sunt folosite la scară largă, există foarte puţine studii cu privire la siguranţa sau eficienţa pe care acestea le au.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Bronzul ”de bază” de la începutul verii îţi distruge pielea
A fost descoperit încă un beneficiu al cofeinei: ajută la prevenirea cancerului de piele!
De ce nu a fost identificat un tratament pentru cancer până în prezent?