Un studiu publicat recent sugerează că virusurile herpesului oral şi celui genital îşi combină materialul genetic mult mai des decât se credea înainte.
Studiul care a apărul în ediţia din 23 aprilie a
The Journal of Infectious Diseases afirmă că cele două virusuri: HSV-1, care produce infecţiile orale, şi HSV-2, responsabil pentru infecţiile genitale, au tendinţa de a-şi combina materialul genetic mult mai des decât speculau oamenii de ştiinţă, notează
Live Science.
Oamenii de ştiinţă au aflat că există „o mai mare proporţie a recombinării genelor între cele două virusuri decât speculam înainte”, a declarat dr. Alex Greninger, conferenţiar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Washington.
Oamenii de ştiinţă ştiau deja că, în trecut, HSV-1 şi HSV-2 şi-au combinat genele. Surpriza cercetătorilor vine din faptul că acestea continuă şi în prezent schimburile. Trebuie precizat că aceste schimburi par a fi „unidirecţionale”, virsul
herpesului genital fiind cel care încorporează genele virusului hepatitei orale.
Greninger explică că HVS-2 evoluează în modalităţi în care îl fac imun la acţiunea antibioticelor care există în acest moment. De asemenea, el adaugă că acest schimb genetic se află în calea dezvoltării unui vaccin eficent împotriva
infecţiei cu herpes.
Cercetările sugerează că virusurile herpes simplex au evoluat în urmă cu 6 milioane de ani, atunci HSV-1 a evoluat pentru a infecta speciile hominide care au evoluat pentru a ne fi strămoşi. HSV-2 a evoluat pentru a infecta diferitele specii de primate, apare în studiul citat.
În urmă cu 1,6 milioane de ani, HSV-2 a „sărit speciile”, devenind capabil de a infecta oamenii. Din acel moment, susţine studiul, acest virus a evoluat continuu pentru a infecta oamenii. Studii recente, precum cel realizat de dr. Amanda Casto şi dr. Alex Greninger, sugerează combinarea celor două tulpini, însă motivul pentru care cele două virusuri continuă să îşi combine genele reuşeşte să eludeze explicaţiile pe care cercetătorii le pot oferi.
Echipa de cercetători a aflat, din studiul unui pacient cu co-infecţie genitală cu HSV-1 şi HSV-2, direcţia în care se realizează transferul genetic între cele două virusuri. Pornind de la cazul acestui pacient, oamenii de ştiinţă au dedus că apariţia co-infecţiilor reprezintă oportunitatea perfectă pentru combinarea genetică.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: