Home » Știință » Un dispozitiv special poate reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge

Un dispozitiv special poate reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge

Un dispozitiv special poate reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge
Publicat: 01.05.2019
Riscul de formare a cheagurilor de sânge în cazul persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale poate fi redus cu ajutorul unui nou dispozitiv special asemănător unui ceas, economic şi uşor de folosit, relatează telegraph.co.uk, citat de Mediafax.

Aparatul funcţionează pe bază de baterii, este confortabil, economic şi uşor de folosit. Sistemul de sănătate publică din Marea Britanie a aprobat deja folosirea dispozitivului medical.

Rolul său este de a stimula circulaţia sângelui în venele din picioare, iar efectul său este similar cu cel al mersului, în proporţie de 60%, chiar dacă pacienţii nu se mişcă.

Medicul Indira Natarajan, directorul departamentului de neuroştiinţe de la Royal Stoke University Hospital, din Staffordshire, unul dintre cele mai mari spitale din Marea Britanie, a efectuat o cercetare pentru a stabili dacă dispozitivul poate avea efecte în cazul celor care au suferit un accident vascular cerebral. Medicul a descoperit că aparatul este util celor care nu pot tolera compresia pneumatică intermitentă, o varianta standard de tratament în cazul cheagurilor de sânge.

Cercetarea sa, care a presupus testarea dispozitivului pe 219 pacienţi, a scos la iveală faptul că toţi cei care au folosit noua tehnică nu au mai prezentat cheaguri sangvine la trei luni după externare. Rezultatele au fost mai bune comparativ cu cele raportate de persoanele cărora le-au fost prescrisă compresia: dintre cei 463 de voluntari care au folosit tratamentul clasic, 11 au înregistrat probleme de sănătate după ieşirea din spital.

Natarajan a explicat că formarea de cheaguri de sânge în picioare reprezintă una dintre complicaţiile majore ale accidentelor vasculare cerebrale, acestea putând fi fatale dacă ajung în plămâni, unde pot cauza embolism.

„Aproximativ 30% dintre pacienţi nu pot folosi aparate de compresie pneumatică intermitentă, care pun presiune pe muşchii gambei. Ei nu pot folosi acest tratament standard dintr-o varietate de motive, precum ulcerele la picior, pielea crăpată sau edeme. Mulţi dintre oameni îşi dau seama că un manşon care exercită presiune asupra piciorului îi împiedică să doarmă. Aparatul va rezolva aceste probleme. El este asemănător pe jumătate cu un ceas de mână, care poate fi plasat în exteriorul articulaţiei genunchiului”, a declarat medicul.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
O nouă „pereche de ochi” a ajuns pe orbita Pământului
O nouă „pereche de ochi” a ajuns pe orbita Pământului