Ce îi trădează pe bărbaţii infideli. Răspunsul ştiinţific după o amplă cercetare
Experţii au afirmat că bărbaţii cu trăsături mai „masculine” sunt mai predispuşi să fie catalogaţi drept infideli.
Acelaşi tip de persoane par să fie mai deschişi cu privire la faptul că au înşelat sau au „furat” partenerele altor bărbaţi. Cu toate acestea, cercetătorii insistă că rezultatele sunt modeste, iar oamenii ar trebui să fie precauţi în a încerca să-i depisteze pe cei vinovaţi de adulter doar după faţă.
Echipa de cercetare susţine că îndoielile faţă de bărbaţii cu trăsături mai masculine – precum creasta sprâncenelor pronunţată, o linie a maxilarului mai accentuată şi buze mai subţiri – au oferit un avantaj în evoluţie, permiţându-le femeilor heterosexuale să descopere partenerii ”ciudaţi” şi bărbaţilor să recunoască un potenţial rival, care să le seducă partenera.
Studiile anterioare în acest domeniu au sugerat că femeile sunt capabile să descopere bărbaţii infideli după o poză a feţei, iar caracterul masculin al unui chip a reprezentat un factor cheie în judecată. Bărbaţii care au privit imagini cu femei nu au reuşit să descopere foarte multe femei care comit adulter. Totuşi, nu a fost clar dacă oamenii îşi pot da seama dacă cineva de acelaşi sex este infidel sau nu.
Specialiştii au descris, în jurnalul Royal Society Open Science, cum i-au pus pe participanţii albi şi heterosexuali să judece trăsăturile faciale ale altor 189 de adulţi fotografiaţi şi folosiţi într-o cercetare precedentă. Ei au ales 293 de bărbaţi şi 472 de femei, care au studiat poze cu femei şi 299 de bărbaţi şi 452 de femei, care au privit imagini cu bărbaţi. Posibilitatea ca persoana din imagine să fie infidelă a fost măsurată pe o scară de la unu la 10.
La femei nu se aplică
Persoanele din pozele folosite în cercetare au afirmat anterior că au înşelat sau au luat partenerul unei alte persoane. Imaginile lor au mai fost judecate după gradul de atractivitate şi de încredere inspirată şi după cât de masculine sau feminine păreau.
Rezultatele au arătat că atât femeile, cât şi bărbaţii, au dat note mai mari imaginilor bărbaţilor care au recunoscut că au fost mai infideli.
„Cu alte cuvinte, percepţia asupra infidelităţii ar putea conţine un sâmbure de încredere în feţe masculine”, au afirmat autorii. Cu toate acestea, nu au existat niciun efect pentru imaginile cu femei.
Când echipa de cercetare a examinat ce aspecte ale feţelor bărbaţilor ar fi oferit indicii cu privire la infidelitate, ei au observat că trăsătura principală a fost aspectul masculin pronunţat. Analizele mai amănunţite au confirmat că aceasta este legată de recunoaşterea în sine a adulterului, dar că nu este complet prezisă.
Experţii au insistat, însă, că mai există alţi factori care arată dacă cineva este infidel. „Infidelitatea dovedită adevărată variază în mostrele pe care le-am pus la dispoziţie, iar 4-8% din variaţie este justificată de media perceperii infidelităţii acelor feţe”, a afirmat doctorul Yong Zhi Foo, primul autor al cercetării Universităţii Australiei de Vest.
Cum se justifică rezultatul
Grupul de cercetare s-a declarat surprins că participanţii la studiu au idenficat adulterul doar la bărbaţi. Ei au sugerat că acest rezultat ar putea fi justificat de mai mulţi factori, printre care se numără folosirea produselor cosmetice de către femei, care maschează trăsături şi gesturi, şi predispoziţia redusă a acestora spre infidelitate.
Aceştia au susţinut că au avut nevoie de mai multe experimente, cu un număr mai mare de participanţi – inclusiv oameni mai bătrâni, care ar fi avut mai mult timp să îşi înşele partenerii.- pentru a găsi rezultate concludente.
Doctorul Kristen Knowles, specialist în psihologie evoluţionistă la Universitatea Queen Margaret din Edinburgh, a afirmat că rezultatele cercetării din Australia sunt interesante pentru că au creat o conexiune clară între percepţiile de infidelitate şi acţiunea propriu-zisă. Ea a afirmat că rezultatele pot fi văzute doar la bărbaţi pentru că femeile nu sunt atât de deschise în a afirma că şi-au înşelat partenerul sau au „furat” pe cineva care era deja într-o relaţie.
Cu toate acestea, Knowles insistă că nu doar bărbaţii cu trăsături mai masculine sunt mai infideli. „Ar trebui să fim conştienţi de faptul că aceste comportamente sunt incredibil de complexe şi sunt, probabil, influenţate de mulţi factori, precum aspecte sociale şi culturale, personalitate, genetică şi experienţe de viaţă”, a declarat aceasta.