Astronomii fac apel la public să îi ajute să denumească o planetă pitică descoperită în urmă cu 12 ani
Astronomii Meg Schwamb, Mike Brown şi David Rabinowitz au descoperit 2007 OR10 (225088) în 17 iulie 2017, deşi urme timpurii ale existenţei acestei planete datau din 1985. Folosind un telescop de 1,22 m, de la Observatorul Palomar din California, cei trei oameni de ştiinţă au descoperit ceea ce ei au numit cea mai mare lume necunoscută din sistemul nostru solar ce orbitează Soarele dincolo de Neptun, în Centura Kuiper, o regiune similară cu centura de asteroizi, dar de 20 de ori mai largă.
Timp de 12 ani, astronomii au analizat planeta pitică, iar acum au venit cu trei propuneri de nume: Gonggong (un monstru şi zeu al apei din mitologia chineză), Holle şi Vili (zeu al creaţiei în mitologia nordică, frate al lui Odin şi Ve). Toate cele trei nume îndeplinesc cerinţele impuse de Uniunea Astronomică Internaţională (IAU) şi au o însemnătate specială care este relevantă pentru această planetă minoră ce nu poate fi văzută cu ochiul liber, potrivit Fox News.
Oamenii vor putea vota aici până pe 10 mai, iar numele câştigător va fi anunţat la scurt timp după. Acesta va fi apoi trimis către IAU pentru aprobarea finală.
Planeta 2007 OR10 este alcătuită în mare parte din gheaţă şi rocă, iar astronomii cred că la un moment dat pe suprafaţa sa ar putea exista apă. În 2016 s-a anunţat că această planetă minoră avea, de asemenea, o lună în orbită.