Poluarea scurtează viaţa copiilor de azi cu circa 20 de luni
Raportul „Starea Aerului Global în 2019”, publicat miercuri, arată că aerul poluat este al cincilea factor major de mortalitate în întreaga lume, fiind responsabil pentru mai multe decese decât alcoolul, malnutriţia şi drogurile, potrivit CNN.
Citeşte şi
Citeşte şi
Citeşte şi
Citeşte şi
Citeşte şi Bacteria care ”mănâncă poluarea” şi degajă electricitate, detectată în premieră în izvoarele termale
Cele mai mai riscuri sunt pentru ţările din Asia şi Africa, unde existenţa unor niveluri ridicate de particule fine în suspensie (PM 2.5), generate de activităţile industriale, traficul rutier şi de folosirea, în mod frecvent, a combustibililor pe bază de cărbune pentru sobele de gătit, au ca rezultat reducerea dramatică a speranţei de viaţă.
Particule PM2.5 pot conţine metale grele sau alte substanţe chimice care se depun pe plămâni şi intră în fluxul sanguin, provocând boli de inimă şi respiratorii şi agravând bolile cronice.
Potrivit raportului, copiii născuţi în prezent în Asia de Sud vor muri cu 30 de luni mai devreme decât s-a crezut anterior. La nivel global, aerul murdar din prezent reduce speranţa de viaţă cu 20 de luni.
Pentru a estima speranţa medie de viaţă, cercetătorii au calculat diferenţa dintre speranţa de viaţă şi probabilitatea medie a persoanei de a muri de diferite boli, la anumite vârste.
Un alt studiu dat publicităţii în luna martie a indicat că până la 8,8 milioane de decese la nivel mondial, anual, pot fi atribuite aerului murdar, în timp ce din cauza fumatului mor circa 7,2 milioane de oameni.