Se caută femei care să stea în pat 60 de zile, pentru un experiment ştiinţific. Vor primi peste 16.000 de euro fiecare

08 04. 2019, 09:00

This browser does not support the video element.

Studiul este derulat în urma unui parteneriat dintre NASA, Agenţia Spaţială Germană (DLR) şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Prima parte a studiului privind odihna în gravitaţia artificială a început în 25 martie la Institutul pentru Medicină Aerospaţială al DLR din Koln, Germania, urmând ca a doua parte, care necesită voluntari, să se desfăşoare între septembrie – decembrie 2019, potrivit unui anunţ al NASA, citat de Live Science.

În momentul în care o persoană îşi înclină capul mai mult decât restul corpului, fluidele din organismului ei încep să se deplaseze către cap. În acelaşi mod fluidele migrează către cap atunci când astronauţii se află în gravitaţie zero
 
Astfel, prin observarea unor persoane care vor sta timp de 60 de zile în pat, într-o poziţie în care capetele vor fi mai jos la un unghi de 6 grade comparativ cu restul corpului, cercetătorii speră să poată dezvolta strategii pentru a ajuta astronauţii care se confruntă cu schimbări similare în spaţiu.
 
În plus, subiecţii vor fi învârtiţi cu ajutorul unei centrifuge timp de 30 de minute pe zi, experimentând astfel gravitaţia artificială care va forţa fluidele să circule prin corp. 
 
Pentru studiu, oamenii de ştiinţă au nevoie de femei nefumătoare, vorbitoare de limba germană, cu vârste cuprinse între 24 şi 55 de ani. Acestea vor primi 16.500 de euro pentru 89 de zile, dintre care în 15 zile se vor obişnui cu echipamentul, 60 de zile vor sta în pat, iar în ultimele 14 zile se vor odihni înainte să revină la viaţa obişnuită de dinainte de participatea la studiu. Toate participantele se vor afla în camere single, iar toate activităţile zilnice vor fi efectuate în poziţia culcat.
 
Pentru a se asigura că subiecţii nu se vor îngrăşa în cele două luni de activitate restricţionată, cercetătorii le-au stabilit o dietă standardizată. Oricum, mesele nu sunt „extra sănătoase” şi participantele vor primi din când în când „clătite şi dulciuri”, potrivit DLR.
 
Nu este prima dată când agenţiile spaţiale plătesc oamenii să stea în pat. În 2014, NASA a plătit voluntari pentru a sta în pat timp de 70 de zile, iar în 2017 Institutul Francez pentru Medicină Spaţială şi Fiziologie a angajat 24 de „bărbaţi potriviţi şi sportivi” să stea în pat pentru 60 de zile.