Home » Știință » De la spumă la os: noul implant revoluţionar cu aerogel poate recreşte oasele

De la spumă la os: noul implant revoluţionar cu aerogel poate recreşte oasele

De la spumă la os: noul implant revoluţionar cu aerogel poate recreşte oasele
Publicat: 24.03.2019
Cercetătorii de la University of British Columbia şi McMaster University au dezvoltat ceea ce ar putea deveni pe viitor materialul pentru implanturi de oase. Substanţa similară cu spuma va fi injectată în corp pentru a oferi structura pentru creşterea noului os.

Materialul a fost realizat prin tratarea nanocristalelor derivate din celuloză de plante, astfel încât acestea să se lege şi să formeze un burete dur, dar uşor – practic, un aerogel – care se poate comprima sau întinde pentru a umple complet cavitatea osoasă, a precizat Phys.

„Multe implanturi şi grefe sunt realizate din ceramică dură şi casantă care nu se conformează întotdeauna formei cavităţii, iar acele găuri pot duce la o creştere inadecvată a osului sau chiar la un eşect al implantului”, a precizat Daniel Osorio, student doctorand de inginerie chimică la McMaster University. „Am creat acest aerogel din nanocristale de celuloză ca o alternativă mai eficientă la aceste materiale sintetice”, a adăugat savantul.

Pentru studiul lor, echipa a lucrat cu două grupuri de şobolani, cu primul grup primind implanturi cu aerogel, iar al doilea fără să beneficieze de această metodă. Rezultatele au arătat că grupul cu implanturi a prezentat o creştere a oaselor cu 33% mai mare în primele trei săptămâni şi cu 50% mai mare după 12 săptămâni faţă de grupul de control.

„Aceste descoperiri arată, pentru prima dată în experimente de laborator, că un aerogel cu nanocristale de celuloză poate susţine creşterea osoasă”, a precizat coautorul studiului Emily Cranston de la University of British Columbia. 

De asemenea, implanturile s-ar dezintegra în componente non-toxice pe măsură ce osul începe să se vindece. 

„Credem că acest aerogel ar putea fi folosit în mai multe aplicaţii precum implanturile dentare şi intervenţiile chirurgicale de înlocuire a articulaţiilor. Va fi ieftin pentru că materialul de bază, nanoceluloza, este deja produs în cantităţi comerciale”, a mai spus Grandfield.

Cercetătorii precizează că va mai dura până când aerogelul va ajunge în spitale. „În această vară, vom studia mecanismele dintre os şi implant care duc la creştere osoasă. Vom analiza cu ajutorul microscopului modul în care implantul se degradează. După aceea, mai sunt necesare şi alte teste biologice înainte să trecem la testele clinice”, a conchis Grandfield.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Implantul minune care va ajuta persoanele cu paralizie parţială sau totală. Dispozitivul va fi aplicat la nivelul creierului

Implantul dentar ceramic, o nouă inovaţie în România. Mituri despre implantul dentar

Implantul cu hormoni – un nou tratament impotriva artritei si a osteoporozei

Când este contraindicat implantul dentar

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?