Inovaţia care poate face ca hidrogenul să devină o sursa fezabilă de combustibil
Descoperirile, publicate pe 18 martie în Proceedings of the National Academy of Sciences, demonstrează o nouă modalitate de a separa hidrogenul şi oxigenul din apă cu ajutorul electricităţii. Metodele curente se bazează pe apă purificată, o resursă preţioasă şi costisitoare, scrie Phys.
Hidrogenul devine astfel o opţiune extrem de importantă pentru că nu emite dioxid de carbon. Arderea hidrogenului produce doar apă, ceea ce ar putea duce la reducerea efectului industriei energetice asupra climatului.
Hongjie Dai, unul dintre cercetătorii din cadrul proiectului, a demonstrat conceptul într-un studiu de laborator, urmând ca cei din industrie să-l adapteze la o scară pentru producţie în masă.
Electroliza, separarea hidrogenului şi oxigenului cu ajutorul electricităţii, este o idee veche, dar până acum inaplicabilă apei mării, întrucât sarea corodează anodul, capătul pozitiv al sursei de curent. Cercetătorii au descoperit că dacă protejează anodul cu straturi care sunt bogate în sarcini negative, acestea resping clorurile şi încetinesc descompunerea metalului de dedesubt.
Au pus hidroxid de nichel-fier peste o sulfură de nichel, care acoperă un miez de spumă de nichel. Aceasta din urmă acţionează precum un conductor, transportând electricitatea de la sursa de curent, iar hidroxidul de nichel-fier declanşează electroliza, separând apa în oxigen şi hidrogen. În timpul electrolizei, sulfura de nichel devine un strat cu sarcină negativă care protejează anodul. Stratul cu sarcină negativă va respinge clorurile (tot cu sarcină negativă), protejând astfel miezul – anodul.
Astfel, anodul, de la o viaţă normală de 12 ore, poate avea acum o viaţă de mii de ore. De asemenea, noul dispozitiv conduce de zece ori mai multă electricitate decât unul tradiţional.
Membrii echipei au realizat majoritatea testelor în condiţii de laborator, unde pot controla cantitatea de energie care intră în sistem. Au folosit energie solară ca sursă pentru dispozitiv, producând hidrogen şi gaz de oxigen din apa marină din Golful San Francisco.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum poate fi afectată industria petrolului de un nou nanomaterial care extrage hidrogenul din mare
Savanţii vin cu o inovaţie care poate transforma lumina solară în combustibil
A fost obţinută o nouă reuşită în cadrul procesului de creare a combustibilului din apă