Imagini uimitoare, primele de acest fel, realizate de NASA cu undele de şoc ale avioanelor supersonice

14 03. 2019, 09:09

Imaginile, care prezintă două avioane T-38 de la Test Pilot School din cadrul Edwards Air Force Base care zboară în formaţie, oferă o imagine clară a undelor de şoc ce se intersectează, scrie Fox News.

Undele de şoc sunt produse ca urmare a schimbărilor rapide de presiune care au loc atunci când avionul zboară la viteze supersonice.

Conform declaraţiilor celor de la NASA, avioanele zburau la circa 9 metri unul de celălalt, iar un avion King Air zbura la 600 de metri deasupra lor. Totul trebuia ferfect ordonat şi sincronizat pentru ca imaginile să fie înregistrate în câteva secunde.

„Ce este interesant e că dacă te uiţi la avionul din spate, vezi că aceste şocuri interacţionează într-o curbă”, a precizat Neal Smith, inginer la AerospaceComputing Inc. de la NASA. „Acest lucru apare pentru că acest  T-38 zboară în spatele, astfel că şocurile se vor forma diferit. Aceste date ne vor ajuta să înţelegem mai bine cum interacţionează aceste unde de şoc”, a adăugat Smith.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Noul submarin al NASA care ar putea pe viitor să caute viaţă în oceanele altor lumi

Sonda NASA a observat vehiculul spaţial al Chinei de pe partea nevăzută a Lunii – FOTO

NASA a găsit probabil încă un crater sub gheaţa Groenlandei

NASA a lansat primul satelit din lume care va măsura umiditatea din sol