Home » Știință » Ce se poate întâmpla dacă un pacient care a fost tratat cu medicamente radioactive este incinerat?

Ce se poate întâmpla dacă un pacient care a fost tratat cu medicamente radioactive este incinerat?

Ce se poate întâmpla dacă un pacient care a fost tratat cu medicamente radioactive este incinerat?
Publicat: 28.02.2019
La sfârşitul lui 2017, un american în vârstă de 69 de ani care a primit medicamente cu luteţiu 177 pentru cancerul său la pancreas a decedat. Cinci zile mai târziu, corpul său a fost incinerat. Apoi s-a pus problema nivelului de radiaţie la care au putut fi supuşi lucrătorii crematoriului.

Trei săptămâni mai târziu, Kevin Nelson de la Mayo Clinic Arizona a început să se îngrijoreze. În Florida, acolo unde a lucrat Nelson înainte, incinerarea cadavrelor umane contaminate cu substanţe radioactive era ilegală. Dar aşa stăteau lucrurile şi în Arizona?

Se pare că nu. Nu există nicio lege pentru problemă, iar experţii au decis să măsoare nivelul de radiaţii din crematoriu, fiind găsite urme de luteţiu. De asemenea, investigatorii au prelevat o mostră de urină de la operatorul crematoriului, fără să se găsească urme de luteţiu. Totuşi, au fost găsite urmele altei substanţe radioactive: tehneţiu, folosit în spitale pentru analize, scrie Medical Xpress.

Lucrătorul a fost contaminat prin inhalarea tehneţiului atunci când alt cadavru a fost incinerat. La temperaturi ridicate, moleculele s-ar fi vaporizat în aer.

Cazul a fost descris într-o lucrare publicată pe 26 februarie în JAMA de Nelson şi colegul său Nathan Yu. „Este prima dată când contaminarea unui crematoriu a fost documentată”, a precizat Yu. „Suntem încrezători că este improbabil ca operatorul crematoriului care a fost contaminat cu radiaţii să se fi apropiat de limita maximă”, a adăugat acesta.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Studiile pe animale arată că astronauţii pot avea tulburări gastrointestinale în călătoriile lungi în spaţiu

Astronomii au detectat radiaţii gamma provenite de la un obiect misterios din galaxie

„Ucigaşul nevăzut” de pe Everest. Descoperirea la care a luat parte unul dintre şerpaşii morţi în avalanşă

Cum te poţi proteja de radiaţiile telefoanelor mobile cu ajutorul câtorva metode simple

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile