O cercetare finanţată de NASA şi condusă de către Foundation for Applied Molecular Evolution din Statele Unite a dus la crearea unui noiu tip de ADN cu dublu helix, un tip ce conţine patru noi baze nucleotide.
Noul tip a fost denumit ADN hachimoji şi include două noi perechi ce au fost adăugate adeninei (A), timinei (T), guaninei (G), şi citozinei (C). Studiul doreşte să extindă reţeta obişnuită a naturii genetice, scrie Science Alert. „Prin analizarea rolului formei, mărimii şi structurii din ADN-ul hachimoji, studiul ne oferă noi informaţii enefice pentru înţelegerea tipurilor de molecule ce ar putea stoca informaţiile în cazul vieţii extraterestre de pe alte planete”, a declarat chimistul Steven Benner.
Noile coduri, etichetate P, B, Z, şi S au la bază acelaşi tip de molecule cu bază azotată precum cele din prezent, clasificate ca purine şi pirimidine. În mod similar şi acestea crează legături de hidrogen pentru a forma propriile lor perechi de bază: S-B şi P-Z.
Diferenţa este că noile „litere” introduc zeci de noi parametri chimici structurii cu dublu helix ce poate afecta modul în care îşi modifică forma.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Editarea genetică a oamenilor poate deveni sigură cu ajutorul unei inovaţii în instrumentul CRISPR
Rezultat surprinzător: savanţii au descoperit un proces celular care opreşte cancerul de la rădăcini