Consecinţele majore ale modificării genetice a nou-născuţilor au fost scoase la iveală într-un nou studiu
This browser does not support the video element.
Gena CCR5 este asociată cu predispoziţia la HIV, dar studiul publicat de cercetătorii americani pe 21 februarie în jurnalul Cell arată că aceasta îmbunătăţeşte abilităţile cognitive la modelele de şoareci. De asemenea, gena poate facilita recuperarea după un atac cerebral şi poate fi asociată cu succesul academic, ceea ce înseamnă că primii doi nou-născuţi modificaţi genetic pot avea memoria şi cogniţia îmbunătăţite, scrie Futurism.
Nu există dovezi directe că He a intenţionat să modifice creierul gemenilor. Totuşi, dovezile adunate de experţi arată că cercetătorul chinez ştia de rolul pe care CCR5 îl joacă în creier.
„Cel mai probabil, răspunsul este da, le-a modificat creierul”, a precizat Alcino Silva de la University of California, Los Angeles, neurosavant care a participat la noul studiu. „Cea mai simplă interpretare este aceea că mutaţiile ar putea avea un impact asupra funcţiei cognitive a gemenilor”, a adăugat savantul.
Silva precizează că He nu ar fi trebuit să efectueze studiul pentru că nu se pot prezice efectele modificării genetice asupra vieţilor lui Lulu şi Nana, cei doi fraţi.
„Ar fi de conceput că pe viitor am putea creşte nivelul mediu al IQ-ului? Nu aş fi om de ştiinţă dacă aş spune nu. Experimentele pe şoareci demonstrează că răspunsul poate fi da. Dar şoarecii nu sunt oameni. Pur şi simplu nu ştim care vor fi consecinţele. Nu suntem încă pregătiţi pentru asta”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Reuşită revoluţionară? Cercetătorii chinezi susţin că au creat primii nou-născuţi modificaţi genetic
Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni