Riscul de infarct miocardic a crescut în rândul femeilor tinere

22 02. 2019, 09:00

This browser does not support the video element.

Echipa a analizat pe o perioadă de cinci ani proporţia producerii infarctului cu ajutorul rapoartelor medicale din SUA atribuite femeilor cu vârste între 35 şi 54 de ani. Rezultatele arată că acesta a crescut de la 27% între anii 1995-1999 la 32% în perioada 2010-2014, cea mai mare creştere fiind observată la femeile tinere.

În timpul acestor perioade a fost observată o creştere  de la 21% la 31% în rândul tinerelor, în comparaţie cu 30%-33% în rândul bărbaţilor, scrie CNN. „Ideea principală a studiului este că procentul crescut al infarctelor apare în rândul pacienţilor mai tineri, deşi populaţia planetei este îmbătrânită, iar cea mai mare creştere a fost observată la femeile tinere”, a declarat Melissa Caughey, principalul autor al studiului din cadrul Diviziei de Cardiologie a Universităţii din Carolina de Nord.

Infarctul apare atunci când o anumită parte a inimii nu primeşte suficient sânge. La nivel global, 85% dintre bolile cardiovasculare asociate decesului se produc din cauza unui infarct sau a unui accident vascular cerebral, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Noul studiu conţine datele a 28.732 de spitalizări a pacienţilor ce au suferit cel puţin un infarct. Pacienţii din cadrul analizei au vârste cuprinse între 35-74 de ani, datele provenind din perioada 1995-2014. Femeile cu vârste între 35 şi 54 de ani au reprezentat 30% din totalul de pacienţilor spitalizaţi. Din întregul grup, numărul bărbaţilor tineri ce au suferit un infarct a scăzut în perioada 1995-2014.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Moartea regelui Carol al II-lea. În timp ce doctorul o consulta pe Elena Lupescu, fostul suveran îşi dădea duhul – 100 de ani în 100 de momente

Cu o lună înainte de un infarct miocardic, corpul te avertizează – iată cele opt semne

Semne care prevestesc infarctul

Atentie la excesul de calciu: poate duce la infarct!