O cercetătoare de origine română a descoperit secretele furtunilor solare

21 02. 2019, 00:05

Echipa a demonstrat că furtunile solare pot accelera particulele simultan în diferite locaţii prin combinarea datelor furnizate de Low Frequency Array, LOFAR, imagini de la NASA, NOAA si ESA.

Soarele este cea mai apropiată stea de Pământ şi precum multe stele are o activitate puternică. Petele solare ce sunt mult mai mari decât Pământul pot apărea pe suprafaţa stelei şi pot stoca cantităţi enorme de energie. În aceste regiuni apar şi explozii uriaşe, numite şi furtuni solare. Furtunile solare sunt erupţii spectaculoase a miliarde de tone de gaze fierbinţi ce călătoresc cu milioane de kilometri pe oră. Noul raport are la bază o furtună solară uriaşă ce a avut loc pe 10 septembrie 2017, la scurt timp după ce a fost activată staţia LOFAR din Irlanda.

„Rezultatele noastre sunt extrem de importante deoarece ne oferă detalii privind modul în care se propagă furtunile solare în spaţiu şi în ce punct accelerează particulele la viteze apropiate de cea a luminii”, a declarat principalul autor al studiului, dr. Diana Morosan (afiliată Colegiului Trinity din Dublin şi Universităţii din Helsinki), cercetătoare de origine română.

Rezultatele studiului ar putea ajuta cercetătorii să realizeze predicţii mai precise ale exploziilor de radiaţii solare şi să determine modul în care furtunile solare afectează Pământul.

Vă recomandăm să citiţi şli următoarele articole:

Ce se va întâmpla în cazul unei mega-furtuni solare? Anunţul cercetătorilor ar putea provoca panică

Ce s-ar putea întâmpla cu Pământul dacă ar fi lovit de o furtună solară masivă

O furtună solară este iminentă, iar consecinţele asupra Pământului pot fi serioase

În 1859, omenirea era martora celei mai puternice furtuni solare înregistrate vreodată. Ce s-ar întâmpla dacă un eveniment similar s-ar produce în zilele noastre