Instrumentul de editare genetică CRISPR face celulele stem ”invizibile” pentru sistemul imunitar
Întrucât aceste celule stem „universale” pot fi realizate mai uşor decât cele realizate pentru fiecare pacient, promit aducerea medicinei regenerative cu un pas mai aproape de realitate, scrie Medical Xpress.
„Savanţii au ştiut de potenţialul terapeutic al celulelor stem pluripotente, care se pot maturiza în orice tip de ţesut, dar sistemul imunitar a fost un impediment major în implementarea terapiilor sigure şi eficiente”, a precizat Tobias Deuse, autorul principal al studiului, publicat pe 18 februarie în jurnalul Nature Biotechnology.
„Putem administra substanţe care suprimă activitatea sistemului imunitar şi fac ca respingerea să fie mai puţin probabilă. Din păcate, metoda îi lasă pe pacienţi vulnerabili la infecţii şi cancer”, a explicat Sonja Schrepfer, un autor al studiului.
În practică, utilizarea celulelor stem pluripotente induse a fost dificilă. Din motive încă neelucidate, multe celule ale pacienţilor nu au fost receptive la reprogramare. Mai mult, este scumpă şi costisitoare producerea acestora pentru fiecare pacient care ar beneficia de terapia cu celule stem.
”Este prima dată când cineva a creat celule care pot fi transplantate în mod universal şi care pot supravieţui în pacienţi fără să declanşeze un răspuns imunitar”, a mai spus Deuse.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
În premieră, un copil cu autism din România va fi tratat cu propriile celule stem în SUA
INTERVIU cu Dr. Bogdan Ivănescu: Celule stem – primul tratament în România
Au fost creaţi, în premieră, primii muşchi funcţionali din celule stem
Primul transplant cu celule stem pentru tratarea autismului în România