O iluzie optică simplă ar putea produce o întârziere la nivelul creierului
Figura Pinna-Brelstaff este o imagine statică a unor inele ce par că se rotesc în sensul acelor de ceasornic atunci când îţi apropii privirea de ele şi în sens invers acelor de ceasornic, atunci când îţi îndepărtezi privirea de imagine. Părţile specifice din creierul uman ce reprezintă iluzia Pinna au fost identificate anterior, scrie MedicalXpress.
În prezent, Junxiang Luo şi colegii săi din cadrul Institutului de Neuroştiinţă (Academia Chineză de Ştinţe) a confirmat pentru prima dată că masculii din specia de maimuţă rhesus percep iluzia precum oamenii.
Următorul pas a fost de înregistrare a activităţii neuronilor individuali din regiunile identificate în studiile anterioare. Echipa a descoperit celule ce semnalează iluzia mişcării într-un mod similar cu mişcarea reală. De asemenea, o întârziere de aproximativ 15 milisecunde permite creierului să înregistreze mişcarea iluzorie ca şi cum ar fi reală. Studiul oferă noi detalii privind modul în care creierul încearcă să facă diferenţa între percepţie şi realitate.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
”Orbirea curbei”, una dintre cele mai dificile iluzii optice
Cea mai tare iluzie optică. Ce se întâmplă dacă vă uitaţi atent în centrul acestei imagini?
Cele mai surprinzătoare iluzii optice. Ce vedeţi în aceste imagini?