Imaginile de ”la revedere” a lui Ultima Thule intrigă savanţii. ”Până acum, nu am mai văzut un asemenea obiect care să orbiteze Soarele” – VIDEO
„Este o secvenţă incredibilă de imagini, realizată de o sondă care a explorat o lume aflată la 6,5 miliarde de kilometri de Terra”, a precizat Alan Stern, investigator principal al Southwest Research Institute din cadrul NASA. „Nimic asemănător nu a mai fost până acum înregistrat în imagini”, a adăugat acesta.
De asemenea, noile imagini conţin informaţii ştiinţifice importante cu privire la forma obiectului, ceea ce devine una dintre cele mai mari descoperiri ale survolării, scrie Phys.
Primele imagini ale lui Ultima Thule îl înfăţişau drept un „om de zăpadă”, cu două părţi aproape sferice. Dar imaginile de plecare, dintr-un alt unghi, au scos la iveală o nouă privelişte a obiectului, cu regiuni care nu erau iluminate de Soare.
Din cele 14 imagini, s-a putut face un mic video de „la revedere” a obiectului numit oficial 2014 MU69. Se confirmă existenţa celor două porţiuni, doar că acestea sunt departe de a fi sferice. „Este mai aproape de realitate să spunem că forma lui Ultima Thule este mai turtită, precum o clătită. Dar mai important, noile imagini generează întrebări ştiinţifice cu privire la modul de formare al obiectului. Până acum, nu am văzut niciun obiect asemănător care să orbiteze Soarele”, a adăugat Stern.
Noua formă a obiectului, aşa cum reiese din noile imagini. Credit: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Southwest Research Institute
„Deşi chiar natura survolării are unele limite, putem determina adevărata formă a obiectului, iar noile rezultate arată în mod clar că Ultima şi Thule sunt mult mai turtite decât s-a crezut şi mult mai turtite decât ne-am fi aşteptat noi”, a menţionat Hal Weaver, savant în cadrul misiunii New Horizons. „Acest lucru ar motiva cu siguranţă noi teorii ale formării planetezimalelor la începutul Sistemului Solar”, adaugă cercetătorul de la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory din cadrul NASA.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Anul Nou începe istoric. Ultima Thule, cel mai îndepărtat obiect cosmic, este explorat astăzi
Primul videoclip cu Ultima Thule, cel mai îndepărtat obiect din spaţiu studiat de omenire
Cea mai bună imagine de până acum cu Ultima Thule, obiectul cosmic de la marginea Sistemului Solar