Premiera ce ar putea ajuta la tratarea diabetului. Celulele stem ce produc insulină au fost create în laborator
„Am reuşit să generăm celule ce produc insulină, ce arată şi acţionează precum celulele beta pancreatice pe care le avem cu toţii în corp”, a explicat fiziologul Matthias Hebrok, din cadrul Universităţii San Francisco din California.
„Acesta este un pas important în obţinerea unor celule ce vor putea fi transferate la pacienţii cu diabet”, a explicat Hebrok.
Diabetul de tip 1 este caracterizat prin pierderea insulinei din cauza faptului că sistemul imunitar distruge celulele din pancreas, aşadar în acest caz este necesară introducerea, manuală, a insulinei, scrie Science Alert. Persoenale cu această afecţiune pot duce o viaţă aproximativ normală, dar prezintă un risc mai crescut de dezvoltare a problemelor la nivelul rinichilor şi inimii.
În ultimii ani, echipa de specialişti din cadrul Universităţii din California a încercat să transforme celulele stem în celule beta pancreatice, complet funcţionale. Până acum, aceştia nu au reuşit să realizeze celule complet dezvoltate care să poată produce insulină corespunzător.
Pentru a rezolva această problemă, în cadrul noului studiu, cercetătorii au analizat modul în care celulele se dezvoltă în pancreas. Ei au observat că odată create, celulele se separă în insule pancreatice. Specialiştii au analizat procesul în laborator, unde au separat artificial celulele stem şi le-au reorganizat în grupuri ce sunt formate şi în mod natural de corp. Noul aranjament a permis celulelor stem pancreatice să ajungă la maturitate şi să funcţioneze la fel ca celulele obişnuite ce produc insulină.
De asemenea, atunci când au fost transferate la şoareci sănătoşi, celulele au continuat să producă insulină.
Vă recomandpm să citiţi şi următoarele articole:
Simptomele diabetului zaharat şi modul în care poate fi prevenită boala
A fost descoperit un nou tip de diabet. Apare mult mai frecvent decât cel de tip 1
Cum se manifestă diabetul zaharat la bărbaţi şi femei
Cum este afectat creierul persoanelor care suferă de diabet?