Primul transplant cu celule stem pentru tratarea autismului în România
În luna decembrie a lui 2018, părinţii copilului, o fetiţă diagnosticată cu autism, au contactat compania de depozitare a celulelor stem la care aveau contract pentru a pregăti pentru transplant proba recoltată la naştere. „Familia a căutat soluţii pentru situaţia cu care se confruntă. Astfel au ajuns la decizia de a utiliza proba de celule stem recoltată la naştere. Tratamentul cu celule stem pentru autism este un tratament inovator nestandardizat, de care beneficiază copii din întreaga lume încă de câţiva ani. Centrul Medical Duke University din SUA este cunoscut în întreaga lume pentru rezultatele bune pe care le-a obţinut în tratamentul cu celule stem al copiilor cu autism. Ne dorim din suflet ca şi în acest caz, pacientul nostru să obţină rezultatele foarte bune post-transplant pe care le aşteptăm ca urmare a experienţei internaţionale pe care o cunoaştem de la centre medicale precum cel amintit!”, a precizat dr. Bogdan Ivănescu, director general al clinicii.
Cum decurg pregătirile pentru transplant
Pregătirea şi eliberarea probei pentru transplant reprezintă un proces complex, care include şi verificarea identităţii copilului de la care a fost recoltată proba, realizarea de teste de confirmare genetică (teste HLA), reverificarea din punct de vedere infecţios a probei precum şi retestarea viabilităţii şi a numărului de celule stem din probă, potrivit CSID.
”Suntem alături de părinţi în tot ce presupune pregătirea pentru transplant şi până la momentul în care proba de celule stem este livrată echipei medicale ce va efectua procedura. Transplantul este etapa finală şi de fapt scopul pentru care părinţii decid să recolteze celule stem la naşterea copilului lor. Bineînţeles că nimeni nu îşi doreşte să ajungă la momentul în care să fie nevoie să solicite proba pentru transplant – însă, dacă acest lucru se întâmplă, noi suntem aici şi vom sprijini părinţii cu ceea ce ne stă în puteri”, a afirmat dr. Monica Novac.
“Transplantul urmează a fi efectuat în cursul acestei săptămâni. Credem că rezultatul va fi unul foarte bun! Fiind şi noi părinţi, apreciem şi recunoaştem toate eforturile făcute de părinţii fetiţei, pentru a putea oferi acest tip de tratament inovator copilului lor” a mai afirmat dr. Ivănescu.