Home » Știință » Primul transplant cu celule stem pentru tratarea autismului în România

Primul transplant cu celule stem pentru tratarea autismului în România

Primul transplant cu celule stem pentru tratarea autismului în România
Publicat: 02.02.2019
În premieră, un copil din România care a fost diagnosticat cu tulburări din spectrul autismului, urmează să fie tratat cu propriile celule stem chiar într-un oraş din România. Proba a fost recoltată în 2014, apoi a fost procesată prin separare celulară şi criogenată timp de 4 ani până la momentul la care a fost solicitată spre folosire de către părinţii acestuia. Transplantul urmează să aibă loc săptămâna aceasta în Bucureşti.

În luna decembrie a lui 2018, părinţii copilului, o fetiţă diagnosticată cu autism, au contactat compania de depozitare a celulelor stem la care aveau contract pentru a pregăti pentru transplant proba recoltată la naştere. „Familia a căutat soluţii pentru situaţia cu care se confruntă. Astfel au ajuns la decizia de a utiliza proba de celule stem recoltată la naştere. Tratamentul cu celule stem pentru autism este un tratament inovator nestandardizat, de care beneficiază copii din întreaga lume încă de câţiva ani. Centrul Medical Duke University din SUA este cunoscut în întreaga lume pentru rezultatele bune pe care le-a obţinut în tratamentul cu celule stem al copiilor cu autism. Ne dorim din suflet ca şi în acest caz, pacientul nostru să obţină rezultatele foarte bune post-transplant pe care le aşteptăm ca urmare a experienţei internaţionale pe care o cunoaştem de la centre medicale precum cel amintit!”, a precizat dr. Bogdan Ivănescu, director general al clinicii.

Cum decurg pregătirile pentru transplant

Pregătirea şi eliberarea probei pentru transplant reprezintă un proces complex, care include şi verificarea identităţii copilului de la care a fost recoltată proba, realizarea de teste de confirmare genetică (teste HLA), reverificarea din punct de vedere infecţios a probei precum şi retestarea viabilităţii şi a numărului de celule stem din probă, potrivit CSID.

”Suntem alături de părinţi în tot ce presupune pregătirea pentru transplant şi până la momentul în care proba de celule stem este livrată echipei medicale ce va efectua procedura. Transplantul este etapa finală şi de fapt scopul pentru care părinţii decid să recolteze celule stem la naşterea copilului lor. Bineînţeles că nimeni nu îşi doreşte să ajungă la momentul în care să fie nevoie să solicite proba pentru transplant – însă, dacă acest lucru se întâmplă, noi suntem aici şi vom sprijini părinţii cu ceea ce ne stă în puteri”, a afirmat dr. Monica Novac.

“Transplantul urmează a fi efectuat în cursul acestei săptămâni. Credem că rezultatul va fi unul foarte bun! Fiind şi noi părinţi, apreciem şi recunoaştem toate eforturile făcute de părinţii fetiţei, pentru a putea oferi acest tip de tratament inovator copilului lor” a mai afirmat dr. Ivănescu. 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?