Home » Știință » Savanţii au reuşit (probabil) să afle cum funcţionează LSD-ul

Savanţii au reuşit (probabil) să afle cum funcţionează LSD-ul

Savanţii au reuşit (probabil) să afle cum funcţionează LSD-ul
Publicat: 03.02.2019
Un studiu al specialiştilor de la University Hospital of Psychiatry Zurich a arătat ce se întâmplă în creierul cuiva care are un ”trip” cu LSD, iar descoperirea poate avea un rol important în viitoarele cercetări asupra tulburărilor psihiatrice.

De la descoperirea sa în 1938, halucinogenul LSD (ditelamida acidului lisergic) a contrariat savanţii. Ştiau că substanţa are un efect profund asupra oamenilor, ducând la halucinaţii şi la o stare modificată a conştiinţei, dar nu ştiau de ce, scrie Futurism.

În cadrul studiului, care a fost publicat în jurnalul PNAS pe 28 ianuarie, cercetătorii au dat LSD celor 25 de voluntari ai experimentului, în timp ce activitatea cerebrală le era monitorizată. Le-a fost administrată şi ketanserină, un medicament care blochează receptorii serotoninei, un neurotransmiţător care a fost suspectat pentru rolul său jucat în experienţa dată de halucinogen.

Atunci când participanţii au răspuns la un chestionar care determina dacă cineva era influenţat de LSD, au găsit că cei care au luat ketanserină nu simţeau efectele LSD-ului.

Un alt rezultat interesant a fost că scanările au arătat că LSD-ul întrerupe un circuit important între patru părţi ale creierului, inclusiv talamusul, care acţionează ca un filtru de informaţie. Astfel, halucinogenul a permis un flux mai mare de informaţii prin talamus către alte regiuni ale creierului.

Acum că există o mai bună înţelegere a modului în care LSD-ul afectează creierul, cercetătorii cred că pot folosi această informaţie pentru a studia tulburările care produc aceleaşi efecte ca halucinogenul, precum depresia sau schizofrenia.

„Ne apropiem de înţelegerea complexităţii a ceea ce se întâmplă cu LSD-ul în creier, iar acest lucru este important dacă vrem să dezvoltăm noi tratamente”, a precizat Katrin Preller, autoare studiului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au descoperit mecanismul uimitor prin care LSD-ul schimbă percepţia. Posibilele efecte terapeutice ale halucinogenului

Experimentul controversat finanţat de NASA: un neurolog faimos a drogat delfinii. Care au fost scopul şi urmările ”studiului”

Un studiu recent a ajuns la concluzia că visele lucide se aseamănă cu experienţele psihedelice date de halucinogene

Cercetătorii au găsit prima dovadă că psihedelicele induc într-adevăr o altă stare a conştiinţei

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?