Ouă cu medicamente împotriva cancerului au fost produse de găini modificate genetic
This browser does not support the video element.
Medicamentele sunt de 100 de ori mai ieftine de produs atunci când fac parte din ou decât în momentul în care sunt realizate în fabrici. Cercetătorii consideră că astfel ar putea fi produse medicamente în cantităţi comerciale, scrie BBC.
În urma practicii, găinile nu au de suferit şi sunt mult „mai bine tratate” decât animalele de fermă, afirmă dr. Lissa Herron din cadrul Institutului Roslin Technologies din Edinburgh, Marea Britanie, unde s-a realizat proiectul. „Trăiesc în cuşti foarte mari. Sunt hrănite şi observate zilnic de către tehnicieni bine antrenaţi, duc o viaţă destul de confortabilă. Găinile depun ouă la fel ca în mod normal şi sănătatea lor nu este afectată”, a declarat Herron.
Anterior, cercetătorii au demonstrat că iepurii, caprele şi găinile modificate genetic pot produce proteine terapeutice. Cercetătorii consideră noua abordare mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât încercările anterioare. „Producţia acestor ouă de găină este de 10 până la 100 de ori mai puţin costisitoare decât în cazul utilizării fabricilor. Aşadar am putea spune că abordarea reduce de 10 ori costurile de fabricare”, a declarat Herron.
Mare parte din afecţiuni sunt provocate de faptul că organismul nu produce o cantitate suficientă a unei anumite chimicale sau proteine. Astfel de boli pot fi controlate prin intermediul medicamentelor ce conţin proteina lipsă din corp. Ele sunt, însă, produse de companiile farmaceutice în mod sintetic, fapt ce le face costisitoare.
Herron şi echipa sa au reuşit să reducă aceste costuri prin inserarea unei gene umane – ce produce în mod normal proteina la oameni – în ADN-ul găinilor, ce are ca funcţie producerea albuşului ouălor de găină.
După ce au analizat ouăle găinilor, cercetătorii au descoperit că albuşul conţine o cantitate mare din proteină. Echipa s-a axat pe două proteine, esenţiale pentru sistemul imunitar: IFN alfa 2a, un puternic antiviral ce are efecte împotriva cancerului, şi macrofag-CSF, ce este utilizat pentru terapiile de stimulare a ţesuturilor degradate şi repararea lor.
Trei ouă reprezintă cantitatea necesară pentru o doză a medicamentului, iar găinile pot depune şi câte 300 de ouă pe an. Producţia la scală comericală şi obţinerea reglementărilor necesare ar putea fi realizate în următorii 10-20 de ani.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Un nou tip de ”test de sânge” ar putea detecta cancerul. Cum funcţionează firul magnetizat
Trei persoane au murit de cancer după ce le-au fost transplantate organe de la aceeaşi femeie
Primul vaccin împotriva cancerului a fost folosit pe un pacient